Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Pericol pe câmp! Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări în perioada secerișului

09 Iul. 2025, 15:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Iul. 2025, 15:17 // Societate //  Cătălina Boico

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă lucrătorii din sectorul agricol să respecte cu strictețe regulile de securitate, pentru a preveni izbucnirea incendiilor și a altor situații de urgență care pot pune în pericol vieți omenești, bunuri materiale și mediul înconjurător.

În acest sens, angajații IGSU au desfășurat, la nivel național, acțiuni de informare și prevenire menite să sporească gradul de conștientizare în rândul cetățenilor și agricultorilor privind riscurile majore asociate perioadei de seceriș. Una dintre activități a avut loc miercuri, 9 iulie, în comuna Băcioi din municipiul Chișinău.

Pompierii au discutat cu agricultorii și cu membrii comunității despre cele mai frecvente cauze ale incendiilor izbucnite în timpul campaniilor de recoltare, subliniind impactul devastator pe care un astfel de incident îl poate avea asupra recoltelor, infrastructurii agricole și chiar asupra vieții omenești.

„Experiența anilor anteriori arată că multe dintre incendiile care au devastat hectare întregi de terenuri cultivate cu cereale au fost cauzate de neglijență, în special prin fumatul în apropierea lanurilor. Un muc de țigară aruncat pe marginea drumului, în iarba uscată sau în apropierea culturilor agricole, poate duce la izbucnirea unui incendiu care se propagă rapid și afectează suprafețe extinse”, transmite instituția.

Având în vedere riscurile sporite de incendii în perioada campaniei de seceriș, IGSU vine cu un set de recomandări pentru ca recoltarea cerealelor să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, cu respectarea următoarelor cerințe:

  • divizarea masivelor în sectoare de cel mult 30 de hectare, delimitate prin fâșii cosite cu o lățime de minimum 6 metri și fâșii arate de minimum 4 metri, complet eliberate de paie și resturi vegetale;
  • utilizarea exclusivă a tehnicii agricole care a fost supusă testării și corespunde cerințelor tehnice;
  • alimentarea tehnicii cu carburanți și lubrifianți doar în punctele special amenajate, în afara lanurilor și la distanțe mai mari de 100 de metri de acestea;
  • interzicerea transportului de lichide inflamabile în recipiente deschise și a alimentării utilajelor în apropierea terenurilor agricole;
  • fumatul și utilizarea focului deschis pentru distrugerea resturilor vegetale sunt strict interzise;
  • este interzisă incendierea paielor și a altor resturi de pe câmpuri în scop de igienizare.

Incendiile de vegetație se pot răspândi rapid pe suprafețe extinse, mai ales în condiții de secetă și temperaturi ridicate.

„Îndemnăm oamenii să nu dea foc vegetației uscate și gunoiului menajer și să nu arunce mucuri de țigară sau alte obiecte aprinse în zone cu iarbă uscată sau pe marginea drumului. De asemenea, este important să monitorizăm copiii și să le interzicem jocul cu focul”, mai transmite IGSU.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform datelor statistice, de la începutul perioadei de recoltare a cerealelor și culturilor tehnice pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 19 cazuri de ardere a lanurilor de culturi cerealiere, dintre care 15 au izbucnit în sudul țării – 79%. În rezultat a fost afectată o suprafața de 114,75 ha de culturi cerealiere.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 13:52 // Slider //  Valentina Buza

„Sunt profund îndurerată să aflu că un copil din comitatul Lewis a murit după ce a contractat rujeola”, a declarat guvernatoarea democrată a statului, Kathy Hochul, citată într-un comunicat.

Comitatul Lewis, situat în apropiere de Canada, se află la câteva ore de mers cu maşina de oraşul New York.

Decesul unui copil este o „amintire devastatoare a ceea ce este în joc atunci când Washingtonul subminează decenii de progrese în protejarea americanilor împotriva bolilor evitabile”, a declarat emoţionată guvernatoarea.

Rujeola a fost declarată eradicată din Statele Unite în 2000 datorită vaccinării, însă a revenit în forţă în această ţară în ultimii ani, pe fondul scăderii ratei de vaccinare şi al neîncrederii crescânde faţă de autorităţile sanitare, un fenomen în cadrul căruia ministrul Sănătăţii din administraţia lui Donald Trump, Robert Kennedy Jr., este acuzat că joacă un rol important.

„Suntem profund îndureraţi de decesul unui copil din comitatul Lewis, survenit în contextul epidemiei de rujeolă în curs. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor copilului şi facem apel la respectarea intimităţii lor în aceste momente dificile”, au declarat autorităţile sanitare statale într-un comunicat citat de NBC News.

Comunicatul nu oferă mai multe informaţii cu privire la copil.

Până în prezent, în acest an, au fost înregistrate 178 de cazuri de rujeolă în New York, potrivit Departamentului de Sănătate al statului. Marea majoritate – 170 de cazuri – au fost înregistrate în afara oraşului New York. În comitatul Lewis au fost raportate 15 cazuri.

De la începutul anului 2026, în Statele Unite au fost înregistrate peste 4.800 de cazuri confirmate ale acestei boli grave şi contagioase. În octombrie, în statul New York a fost declarată starea de urgenţă din cauza creşterii numărului de cazuri de rujeolă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autorităţile sanitare din New York au recomandat populaţiei să se asigure că sunt la zi cu vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR). Prima doză se administrează, de obicei, în jurul vârstei de 1 an, iar a doua în jurul vârstei de 5 ani. Cele două doze oferă o protecţie de 97% împotriva rujeolei, de obicei pe toată durata vieţii, notează NBC News.

Rujeola provoacă febră, simptome respiratorii şi erupţii cutanate, iar în unele cazuri apar complicaţii mai grave, precum pneumonie şi inflamaţia creierului, care pot duce la sechele grave sau chiar la deces.

Înainte de dezvoltarea vaccinului, la începutul anilor 1960, rujeola ucidea sute de copii în fiecare an în Statele Unite. Boala continuă să provoace zeci de mii de decese în întreaga lume.