Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Cucoanele Fiesta la Castel Mimi – o mega-petrecere latino în stil columbian

17 Iul. 2025, 16:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Iul. 2025, 16:37 // Actualitate //  Realitatea.md

Luna august începe cu energie şi culoare la Castel Mimi. Pe 2 august, la ora 16:00, castelul vinicol îşi deschide porţile la cea mai mare petrecere în stil latino din ţară – Cucoanele Fiesta. Evenimentul, care adună anual sute de vizitatori, promite şi de această dată să devină memorabil datorită programului afişat de organizatori.

Ediţia din acest an e dedicată Columbiei şi îl scoate în prim plan pe marele scriitor columbian Gabriel García Márquez într-o sesiune audio de recitare de citate celebre. Pictorul Eugen Gorean va învăţa doritorii să o picteze în vin pe Mona Lisa, în stilul artistului plastic columbian Fernando Botero.

Pregătiţi-vă să vă alăturaţi unui mega-flashmob Zumba pe ritmurile artistei columbiene Shakira şi să dansaţi toată seara în compania muzicii live interpretată de Dunaff Band şi Roman Zes Band.

La Cucoanele Fiesta, Castel Mimi pregăteşte activităţi pentru întreaga familie – copiii se vor putea distra în zonele de picnic, joc şi activităţi sportive sau la Cinema Room, în timp ce maturii se vor relaxa savurând vinul alb răcoritor “Cucoanele” produs de Castel Mimi, stând la terasă, restaurant, Wine Bar sau Diorama Bar. Pe toată durata evenimentului bucatele vor fi pregătite şi servite la Open Air Kitchen, pentru toţi gurmanzii.

Ca să vă relaxaţi fără griji, organizatorii vă îndeamnă să purtaţi haine comode, colorate şi să călătoriţi la Castel Mimi cu trenul vinului – o cursă specială care porneşte din Gara Chişinău având ca destinaţie finală Gara Bulboaca, în imediata apropiere a castelului. Astfel, daţi prioritate transportului ecologic şi călătoriţi în siguranţă, degustând vinul preferat.

Ne vedem pe 2 august la Castel Mimi la Cucoanele Fiesta – o seară latino-fantastică.

Pentru a afla mai multe detalii despre acces şi eveniment accesaţi castelmimi.md sau iticket.md.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Nivelul Dunării a crescut cu până la 9 centimetri pe anumite porțiuni ale tronsonului bulgar în ultimele 24 de ore, însă navigația rămâne dificilă, toate restricțiile existente fiind încă în vigoare, scrie antena3.ro.

Nivelul fluviului a crescut la majoritatea stațiilor de monitorizare din părțile vestice și centrale ale tronsonului bulgar, arată datele Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Dunării, valabile la data de 29 august.

Cea mai mare creștere, de 9 centimetri, a fost înregistrată la Lom. La Vidin, nivelul Dunării a urcat cu 7 centimetri, iar la Novo Selo, cu 6 centimetri.

Creșteri mai mici au fost raportate la Oryahovo, de 4 centimetri, și la Nikopol, de 2 centimetri. La Svishtov, nivelul apei a rămas neschimbat.

Situația este diferită mai la est, unde fluviul continuă să se retragă. Nivelul apei la Ruse a scăzut cu 7 centimetri în ultima zi, în timp ce la Silistra s-a înregistrat o scădere de 1 centimetru.

Bulgaria ridică un dig de 300 de metri pe Dunăre

Situația de la Dunăre rămâne una fără precedent. În urmă cu câteva zile, apa crescuse ușor, iar asta a permis centralei să mențină în funcțiune Unitatea 5, dar la un nivel redus, de 91,4% din capacitate.

Astfel, ca să țină în funcțiune centrala nucleară de la Kozlodui, Bulgaria a decis să construiască un dig pe Dunăre, chiar în apropierea reactoarelor.

Digul ar urma să aibă între 250 și 300 de metri lungime. Cifra exactă se va stabili în etapa de proiectare. Petrova estimează că lucrarea propriu-zisă va dura undeva la 10-15 zile.

Proiectarea a început deja pentru varianta aleasă, dar autoritățile analizează în paralel și alte soluții. Una dintre ele ar fi aducerea apei la centrală din rezervoare interne. Studiile preliminare pentru toate variantele au fost, între timp, finalizate.
Bulgaria s-a mișcat și din timp. Încă de la începutul lunii iulie, când au apărut primele semne ale unei secete prelungite, la centrală a fost înființat un grup de lucru care analizează toate soluțiile tehnice posibile.

În paralel, ministrul Petrova a ținut legătura cu omologul său sârb, Dubravka Djedovic, pentru ca Serbia să contribuie, prin complexul hidroenergetic Djerdap – denumirea sârbă pentru Porțile de Fier, administrat împreună cu România – la menținerea nivelului Dunării la Kozlodui peste pragurile critice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!