Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Cu săptămâna de lucru de 4 zile, fără reducerea salariului, au de câștigat nu doar angajații, dar și companiile

23 Iul. 2025, 16:18
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
23 Iul. 2025, 16:18 // Economie //  Realitatea.md

Un studiu recent publicat în Nature Human Behaviour arată că trecerea la o săptămână de lucru de patru zile, fără reducerea salariului, îmbunătățește semnificativ sănătatea fizică și mentală a angajaților, precum și performanța acestora la locul de muncă. Cercetarea a fost realizată de un colectiv de la Boston College, condus de sociologii Wen Fan și Juliet Schor, care au monitorizat timp de șase luni un eșantion de 2.896 de angajați din 141 de organizații din întreaga lume.

Participanții au provenit din Statele Unite, Australia, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă și Regatul Unit, iar studiul a evaluat indicatori ca: epuizarea profesională, calitatea somnului, starea de oboseală și eficiența la locul de muncă.

Rezultatele arată că angajații ale căror programe au fost reduse cu cel puțin opt ore pe săptămână au resimțit cele mai mari beneficii, manifestate prin scăderea stresului și îmbunătățirea sănătății generale.

Comparativ cu angajații din 12 companii care au păstrat modelul tradițional de lucru de cinci zile, cei care au trecut la patru zile au raportat niveluri mai ridicate de bunăstare fizică și mentală.

Studiul vine în continuarea unei inițiative globale numite „4 Day Week Global”, care promovează un nou model de muncă adaptat nevoilor angajaților post-pandemie, fără a afecta interesele companiilor. Această abordare a devenit tot mai relevantă după pandemia de COVID-19, care a accelerat tranziția către munca la distanță și a evidențiat niveluri ridicate de epuizare profesională în multe industrii.

Un experiment similar a avut loc în 2022 în Regatul Unit, unde peste 3.300 de angajați din 73 de companii au participat la un proiect pilot de șase luni privind săptămâna de lucru de patru zile. Rezultatele au indicat nu doar menținerea productivității, ci și o creștere a acesteia în unele cazuri: 34% dintre lideri au declarat că productivitatea a crescut ușor, în timp ce 46% au raportat niveluri constante.

Autorii studiului recunosc însă anumite limitări, precum participarea voluntară a companiilor și concentrarea exclusivă pe firme din țări vorbitoare de limba engleză, majoritatea fiind de dimensiuni mici sau medii. Pentru o validare mai extinsă a modelului, cercetătorii recomandă desfășurarea unor studii aleatorii susținute de guverne, care să evalueze impactul reducerii timpului de lucru la scară largă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Nivelul Dunării a crescut cu până la 9 centimetri pe anumite porțiuni ale tronsonului bulgar în ultimele 24 de ore, însă navigația rămâne dificilă, toate restricțiile existente fiind încă în vigoare, scrie antena3.ro.

Nivelul fluviului a crescut la majoritatea stațiilor de monitorizare din părțile vestice și centrale ale tronsonului bulgar, arată datele Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Dunării, valabile la data de 29 august.

Cea mai mare creștere, de 9 centimetri, a fost înregistrată la Lom. La Vidin, nivelul Dunării a urcat cu 7 centimetri, iar la Novo Selo, cu 6 centimetri.

Creșteri mai mici au fost raportate la Oryahovo, de 4 centimetri, și la Nikopol, de 2 centimetri. La Svishtov, nivelul apei a rămas neschimbat.

Situația este diferită mai la est, unde fluviul continuă să se retragă. Nivelul apei la Ruse a scăzut cu 7 centimetri în ultima zi, în timp ce la Silistra s-a înregistrat o scădere de 1 centimetru.

Bulgaria ridică un dig de 300 de metri pe Dunăre

Situația de la Dunăre rămâne una fără precedent. În urmă cu câteva zile, apa crescuse ușor, iar asta a permis centralei să mențină în funcțiune Unitatea 5, dar la un nivel redus, de 91,4% din capacitate.

Astfel, ca să țină în funcțiune centrala nucleară de la Kozlodui, Bulgaria a decis să construiască un dig pe Dunăre, chiar în apropierea reactoarelor.

Digul ar urma să aibă între 250 și 300 de metri lungime. Cifra exactă se va stabili în etapa de proiectare. Petrova estimează că lucrarea propriu-zisă va dura undeva la 10-15 zile.

Proiectarea a început deja pentru varianta aleasă, dar autoritățile analizează în paralel și alte soluții. Una dintre ele ar fi aducerea apei la centrală din rezervoare interne. Studiile preliminare pentru toate variantele au fost, între timp, finalizate.
Bulgaria s-a mișcat și din timp. Încă de la începutul lunii iulie, când au apărut primele semne ale unei secete prelungite, la centrală a fost înființat un grup de lucru care analizează toate soluțiile tehnice posibile.

În paralel, ministrul Petrova a ținut legătura cu omologul său sârb, Dubravka Djedovic, pentru ca Serbia să contribuie, prin complexul hidroenergetic Djerdap – denumirea sârbă pentru Porțile de Fier, administrat împreună cu România – la menținerea nivelului Dunării la Kozlodui peste pragurile critice.