Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Dorin Popescu la RLIVE TV: Este o problemă că avocații sunt identificați cu clienții lor. Este foarte grav

30 Iul. 2025, 10:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Iul. 2025, 10:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, salută decizia președintei Maia Sandu de a retrimite Legea avocaturii spre reexaminare, însă critică identificarea avocaților cu faptele clienților. Acesta și-a exprimat nemulțumirea față de tendința de a identifica avocații cu faptele clienților lor, calificând acest lucru drept „foarte grav”, transmite IPN.

Dorin Popescu a precizat că rolul avocatului este de a asigura apărarea legală a unei persoane, indiferent de gravitatea faptei comise de aceasta, și că avocatul nu trebuie confundat sau asociat cu acțiunile clientului său. Declarația vine în contextul în care președintele Maia Sandu a menționat că există avocați care „fac parte din grupări criminale”.

„Este o problemă că noi suntem identificați cu clienții noștri și cu cazurile clienților noștri. Și asta este foarte grav. Dacă eu apăr pe cineva care a comis o tâlhărie, eu nu sunt tâlhar. Dacă medicul acordă ajutor medical cuiva care a omorât pe cineva, medicul n-a comis și el acel omor. De aceea, când se vine cu acuzații în spațiul public, să se prezinte probe”, a declarat Dorin Popescu în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive TV.

Președintele Uniunii Avocaților a salutat decizia președintei de a nu promulga modificările operate la Legea avocaturii și de a retrimite documentul Parlamentului pentru reexaminare.

„Noi din start am solicitat președintei Maia Sandu să nu promulge această Lege având în vedere încălcările și lipsa de transparență în procesul decizional. De asemenea, noi am semnalat că sunt probleme grave și pe conținut. Ne bucurăm că s-a dat dovadă de înțelepciune, președintele a dat dovadă de viziune. În opinia noastră, președintele a înțeles care sunt problemele la adoptarea acestei legi”, a precizat președintele Uniunii Avocaților.

Avocații s-au aflat în grevă generală începând cu 15 iulie, ca urmare a aprobării în Parlament a modificărilor la Legea avocaturii. Greva a încetat imediat după anunțul șefei statului privind nepromulgarea legii. Modificările operate la legea avocaturii vizau introducerea în componența comisiilor de etică și licențiere a reprezentanților Ministerului Justiției. De asemenea, exista o prevedere care le interzicea să ocupe funcții de conducere în cadrul Uniunii Avocaților pentru două mandate consecutive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 13:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
25 Aug. 2026, 13:05 // Slider //  Realitatea.md

Impasul SUA în conflictul său cu Iranul și invazia Rusiei în Ucraina au scos în evidență limitele marilor puteri, a declarat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, informează marți EFE, citat de Agerpres.ro.

Într-un interviu acordat Financial Times, publicat marți, Guterres – al cărui mandat este la final, după un deceniu la conducerea ONU – a descris o lume care se reconfigurează în contextul declinului hegemoniei SUA, ascensiunii noilor puteri și experiențelor conflictelor începute din proprie inițiativă.

”Este timpul ca marile puteri să înțeleagă limitele puterii lor. Dacă ne uităm la evenimentele recente, capacitatea marilor puteri de a-și impune voința sau forța în diverse situații a fost sever limitată”, a subliniat el.

”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu Rusia și Ucraina”, a spus el, referindu-se la invazia din 2022, despre care Moscova a estimat că va dura doar câteva zile.

”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu Statele Unite și Iranul”, a adăugat Guterres, menționând că Washingtonul se aștepta ca Teheranul să capituleze după atacul din februarie, dar șase luni mai târziu regimul iranian rezistă și a închis Strâmtoarea Ormuz.

”Marile puteri trebuie să înțeleagă că lucrurile s-au schimbat; importanța diferitelor țări a variat”, a subliniat Guterres, considerând că aceste eșecuri sunt parte a tranziției de la ordinea condusă de SUA după Războiul Rece la o lume multipolară.

Fostul prim-ministru portughez, în vârstă de 77 de ani, nu a acordat prea mult credit ideii că, Consiliul pentru Pace al președintelui american Donald Trump – grup de lideri internaționali creat pentru a media un acord între Israel și gruparea teroristă palestiniană Hamas – ar putea rivaliza cu Consiliul de Securitate al ONU.

”Cu toate dificultățile care pot exista (pentru ONU), adevărul este că, dacă ne uităm la ce se întâmplă în Gaza, la măsurile luate și la progresele înregistrate, să fim sinceri: nu ONU ar trebui să fie îngrijorată. Alții ar trebui să fie îngrijorați de ceea ce fac”, a remarcat el.

Guterres a recunoscut că a fost dificil să medieze în războaiele din Ucraina, Gaza și Iran. Consiliul de Securitate a fost practic paralizat, a declarat el, deoarece SUA și Rusia – doi dintre cei cinci membri permanenți cu drept de veto – l-au blocat în timp ce își urmăreau propriile obiective. De asemenea, Guterres a recunoscut că ONU a fost retrogradată la un rol secundar în războiul civil din Sudan, având în vedere că actorii externi care intenționează să saboteze procesul au profitat de impasul Consiliului de Securitate pentru a interveni în lupte.

”Capacitatea noastră de a exercita influență a fost drastic diminuată’ de lipsa unui Consiliu de Securitate capabil să ceară țărilor ‘să se comporte corect (sau să se confrunte cu sancțiuni)”, a adăugat secretarul general al ONU.

Cu toate acestea, Guterres a negat că ONU ar fi abandonat ideea de mediere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!