Reprezentanții Moldovagaz se declară pregătiți să ofere sprijin pentru Energocom în procesul de facturare, dacă întreprinderea va solicita suport, transmite IPN. Specialiștii din cadrul companiei afirmă că în asemenea circumstanțe se vor iniția negocieri și se va semna un acord de rigoare.
Compania Moldovagaz anunță că a luat act de decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care prevede retragerea licenței pentru furnizarea gazelor naturale și anularea obligației de serviciu public, începând cu data de 1 septembrie.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„În cazul în care noul furnizor, SA Energocom, va solicita asistență în ceea ce privește emiterea facturilor și deservirea consumatorilor, părțile vor iniția negocieri și vor semna un acord corespunzător, pentru a asigura un serviciu de calitate celor peste 830 de mii de consumatori”, a declarat, citat de IPN, președintele interimar al Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban.
În perioada imediat următoare, cele două companii urmează să publice informații referitoare la procedura de raportare a consumului de gaze naturale pentru luna august, precum și la modul de facturare, pentru a diminua impactul asupra consumatorilor.
ANRE a retras licența Moldovagaz pentru furnizarea gazelor naturale pe motiv că societatea nu a respectat cerințele legale privind separarea activităților de transport și furnizare a gazelor. Decizia nu va influența tarifele în vigoare.

