Curs valutar
  • EUR
    20.0265
    -0.1298%
  • USD
    17.3608
    0.0438%
  • RUB
    0.2111
    0.5211%
  • RON
    3.8210
    -0.123%
  • UAH
    0.3869
    0%

Toate știrile

12 august 2026

Preoții români, călugării și călugărițele trebuie să scoată bani din bunzunar la internarea în spitale

14 Aug. 2025, 16:22
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2025, 16:22 // Economie //  Realitatea.md

Preoții, călugării și călugărițele din România nu vor mai beneficia de calitatea de persoane asigurate în sistemul public de sănătate de la 1 septembrie 2025, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate de actuala coaliție de guvernare. Până la această dată, aceștia își păstrează statutul de asigurat. Măsura face parte din planul Executivului de reducere a cheltuielilor și optimizare a bugetului public.

După 1 septembrie, vor putea opta pentru asigurare medicală doar prin plata contribuției individuale, prin depunerea declarației unice la ANAF. Plata se va face în două tranșe: 25% din sumă la depunerea declarației și restul de 75% până la 25 mai 2026.

„Această categorie de persoane, exceptată până acum de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, începând cu 1 septembrie 2025, va trebui să achite contribuția pentru a beneficia de servicii medicale decontate din fond”, a explicat Monalisa Artenie, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Iași, pentru Ziarul de Iași.

Potrivit acesteia, sunt exceptate în continuare de la plata contribuției: bolnavii cu afecțiuni oncologice, persoanele cu handicap, gravidele și lăuzele, pensionarii cu pensii sub 3.000 lei, persoanele aflate în detenție sau arest preventiv, copiii sub 18 ani, elevii, studenții și ucenicii sub 26 de ani, tinerii din sistemul de protecție a copilului sub 26 de ani, studenții doctoranzi cu contract de studii, victimele traficului de persoane pentru o perioadă de cel mult 12 luni, voluntarii din cadrul serviciilor de urgență, precum și donatorii de celule stem hematopoetice, timp de 10 ani de la donare.

Schimbarea face parte dintr-un pachet legislativ mai amplu, aplicat etapizat din august și septembrie 2025, care elimină o serie de excepții de la plata CASS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
12 Aug. 2026, 19:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
12 Aug. 2026, 19:30 // Societate //  Vlada Ciorici

Primăria Chișinău implementează în capitală peste 30 de proiecte, estimate la aproximativ 4,5 miliarde de lei, cu sprijinul financiar al instituțiilor europene, precum și al unor orașe și regiuni partenere.

Potrivit instituției, cinci grădinițe și 14 școli au fost deja eficientizate energetic, iar alte 52 sunt incluse într-un program de renovare completă, de la acoperiș până la sistemele de încălzire.

Primăria capitalei spune că schimbările se văd și în sistemul medical municipal: clădirile a trei spitale au fost eficientizate energetic.

„Progresele se văd pe drumuri. Străzi importante precum Alexandru cel Bun, 31 August 1989 și Tighina au fost reconstruite, iar alte artere precum Mircea cel Bătrân, Mesager și Strada Industrială urmează să schimbe complet modul în care se circulă prin Chișinău. În premieră, reconstrucția acestor trei străzi va permite extinderea orașului și modernizarea acestuia”, precizează Primăria Chișinău.