Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Briefingul Zilei: Liderii europeni, la hora mare din PMAN, de Ziua Independenței Moldovei

27 Aug. 2025, 15:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
27 Aug. 2025, 15:02 // Actualitate //  Victoria Laur

Pe 27 august 1991, deputații primului Parlament al Republicii Moldova au semnat Declarația de Independență. Trecută prin foc și prins sabie, Basarabia a devenit Stat suveran şi independent, unitar și indivizibil – Republica Moldova.

Au urmat ani în care libertatea țării a fost pusă în pericol. Întâi în 1992, când Rusia a provocat războiul de pe Nistru și a adus cazaci, ca să ne pună așa numita “armată pacificatoare” sub coaste și să creeze republici autoproclamate. Apoi în 1994 – când mișcările secesioniste din Găgăuzia au vrut divizare.

Mai târziu au apărut planuri de federalizare. Declarații privind încălcarea principiului neutralității au venit dintr-un singur stat, care de fapt este fix cel care îl tot încalcă din 1992 încoace.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe 7 aprilie 2009, schimbarea s-a cerut cu prețul Declarației de Independență, arsă în timpul asediului Președinției și Parlamentului. Ani mai târziu, deși riscam să devenim noi țintă, am găzduit zeci de mii de ucraineni care fugeau din calea războiului și am demonstrat lumii întregi că pacea și omenia sunt valorile pe care le ținem în capul mesei.

Acum, fiind la câțiva pași de la integrarea în Uniunea Europeană, războiul nostru pentru libertate nu este despre arme, ci despre cuvinte și atitudine. Ne confruntăm cu propaganda, dezinformarea și manipularea, iar miza este viitorul urmașilor noștri.

În 2025, la hora mare din Chișinău, de Ziua Independenței s-au adunat importanți lideri europeni. Au apreciat curajul nostru, ne-au încurajat determinarea și au reiterat că suntem așteptați la masa mare a UE. Acolo să ne vedem! Mândri și fericiți.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 15:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 15:39 // Slider //  Victoria Laur

UE prezintă pe 4 noiembrie raportul privind Republica Moldova. Bruxelles va anunța progresele privind parcursul nostru european și ar urma să primească foaia de parcurs pentru aderare.

În perioada 9-10 noiembrie, la Palatul Republicii din Chișinău urmează să aibă loc Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene. La eveniment este așteptată și comisara Marta Kos.

Conferința de la Chișinău va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului de afaceri și mass-media. Aceștia vor analiza etapele procesului de aderare și modul în care reformele pot produce schimbări concrete pentru cetățeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După conferință, în perioada 15-16 noiembrie, Maia Sandu va merge la Bruxelles. Președinta urmează să participe la Forumul de Extindere al UE. La reuniune mai sunt așteptați miniștrii de Externe din Irlanda, Polonia, Lituania, Spania, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Albania și Ucraina, președintele Finlandei, liderii Uniunii Europene și mai mulți comisari ai UE.

Președinta va vorbi în cadrul panelului despre extindere, pe 15 noiembrie, alături de oficiali din Ucraina, Albania, Ucraina și Muntenegru. În aceeași, speaker la eveniment va fi și șefa Stratcom, Liliana Vițu, care urmează să comunice despre perspectivele extinderii UE pentru societatea civilă și autoritățile locale.