Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Experți la RLIVE: Promovate intens, glumele și expresiile cu moldovenisme sau rusisme devin pericol pentru limba română

31 Aug. 2025, 14:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
31 Aug. 2025, 14:49 // Societate //  Realitatea.md

Glumele și expresiile cu moldovenisme sau rusisme pot stârni hazul, dar atunci când sunt promovate de influenceri sau instituții de cultură, ele devin un pericol pentru calitatea limbii române. De această părere sunt invitații emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV. Ei au avertizat că ironia poate fi un exercițiu util, însă nu trebuie transformată într-un model de exprimare.

Mariana Marin, președinta Asociației Generale a Învățătorilor din Moldova, a afirmat că, de multe ori, sub pretextul familiarității, mulți vorbitori de română utilizează un limbaj de acasă cu expresii din rusă pentru a provoca hazul.

„Avem diferite podcasturi în care se promovează un limbaj provincial care ajunge ca un model, mulți fac haz de necaz, îl subliniază, inclusiv moderatorul dă acest ton și intervievatul îi răspunde la fel. Lumea stă pe rețelele de socializare și urmărește tot felul de povești și cei care ne dau lecții de viață acolo la fel folosesc acest limbaj. Dar mai gravă după mine este că și unii demnitari își permit să utilizeze astfel de cuvinte și se exprimă „ca la București” cu rusisme”, a menționat Mariana Marin.

Profesorul universitar Dragoș Vicol a spus că limba română a mai fost supusă unor tendințe nefaste de-a lungul istoriei. El și-a exprimat speranța că barbarismele vor ieși din uzul cotidian așa cum s-a întâmplat și cu franțuzismele folosite pe timpul Chiriței lui Alecsandri.

„În aceste stand up-uri sunt ironizate slang-urile, interferența nefastă în limba română cu rusisme. Chiar la piață am ascultat zilele trecute niște cântece în care abundă cuvinte deocheate și dintr-o limbă și din alta. Este o frontieră fragilă, trebuie să avem un public căruia să-i cultivăm anumite valori și care să vrea să se distanțeze de o astfel de modalitate de exprimare. Dacă lucrul acesta îl vom prezenta pentru a epata sau a brava, atunci cu certitudine vor fi preluate aceste modele”, a adăugat Dragoș Vicol.

Invitații emisiunii au mai declarat că în școli și universități se vorbește astăzi o română de nota șapte. Elevii vin de acasă cu un limbaj defectuos, cu exprimări eronate amestecate cu rusisme și englezisme, iar școala are restanțe la nivel de predare și motivare a tinerilor să vorbească o limbă corectă, este concluzia experților.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 18:25
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2026, 18:25 // Sport //  Realitatea.md

Real Madrid a anunțat pe site-ul său oficial că se pregătește să-l coopteze în consiliul de administrație pe Rafael Nadal. Fost lider ATP și campion de 22 de ori în turneele de Grand Slam, Nadal este un mare fan al formației de pe „Santiago Bernabeu.”

Numirea sa în conducerea clubului urmează să fie supusă ratificării membrilor, anunță și jurnalistul Fabrizio Romano. Este însă vorba doar despre o formalitate.

Rafael Nadal Parera este membrul cu numărul 67.778 al celor de la Real Madrid.

„Consiliul de administrație al Real Madrid CF a hotărât să propună Adunării Generale a Membrilor Delegați ratificarea numirii lui Rafael Nadal în calitate de nou membru al Consiliului de administrație”, transmite Real Madrid pe site-ul său oficial.

„Aş dori să le mulţumesc preşedintelui Florentino Perez şi Consiliului de Administraţie pentru că m-au invitat să fac parte din Consiliul de Administraţie al clubului Real Madrid. Am acceptat această invitaţie cu mare entuziasm, dornic să învăţ şi să contribui cât de mult pot”, a transmis Rafael Nadal (40 de ani) pe rețelele sociale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!