Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

FOTO Siguranța comunitară – răspuns la nevoile cetățenilor în septembrie 2025

15 Sept. 2025, 12:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Sept. 2025, 12:58 // Societate //  Cătălina Boico

În luna septembrie 2025, activitatea Consiliilor de Siguranță Comunitară (CSC) s-a axat pe identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă locuitorii mai multor localități din Republica Moldova, în beneficiul direct al comunităților. În această perioadă au avut loc patru consilii importante, în cadrul cărora cetățenii au fost invitați să își exprime opiniile și să participe activ la stabilirea priorităților locale pentru siguranța comunitară.

La Geamăna, raionul Anenii Noi, CSC a reunit 16 reprezentanți din conducerea instituțiilor locale și poliție care au discutat despre problemele care afectează viața de zi cu zi. Printre principalele aspecte identificate au fost viteza excesivă a automobilelor pe strada centrală, lipsa iluminatului public, arderea sau aruncarea necontrolată a deșeurilor, zgomotul motocicletelor și situația câinilor vagabonzi. Ca urmare a acestor discuții, autoritățile au reușit să atragă fonduri pentru repararea porțiunilor din strada centrală, amenajarea trotuarelor și extinderea iluminatului public.

De asemenea, au fost propuse campanii de informare pentru responsabilitatea rutieră și sesiuni cu posesorii de motociclete, iar proiectele pentru dezvoltarea sistemului de salubrizare locală sunt în curs de implementare.

În satul Răscăieți, raionul Ștefan-Vodă, la întâlnirea Consiliilor de Siguranță Comunitară au participat 27 de reprezentanți cu responsabilități în comunitate. Problemele identificate au inclus circulația cu viteză a autovehiculelor, fumatul în rândul minorilor, cursele ilegale între motocicliști, iluminatul stradal insuficient și lipsa spațiilor de recreere pentru tineri.

Ca răspuns, autoritățile au efectuat reparații ale drumurilor, au instalat semne de circulație și au extins iluminatul stradal cu sisteme fotovoltaice. De asemenea, a fost amenajat un stadion destinat activităților sportive și recreative pentru cetățeni.

La Zaim, raionul Căușeni, CSC a reunit 14 reprezentanți la vârf ai comunității locale care au identificat principalele probleme ca fiind: circulația periculoasă a autovehiculelor, aruncarea necontrolată a gunoiului, conducerea ATV-urilor și motocicletelor de către minori, lipsa unei piețe pentru produse agricole și absența monitorizării video. Ca răspuns, a fost amenajat un spațiu pentru piața locală și se derulează proiecte pentru colectarea și depozitarea deșeurilor. Poliția a intensificat patrulările și a desfășurat sesiuni de sensibilizare cu părinții minorilor implicați în conducerea ilegală a vehiculelor.

În satul Sofia din raionul Drochia, 25 de membri ai comunității locale au participat la discuții privind siguranța comunitară. Problemele identificate au fost zgomotul motocicletelor, porțiuni nesigure pe drumurile locale, prezența vulpilor și câinilor vagabonzi în gospodării, precum și extinderea ambroziei pe loturile agricole. În urma evaluării, au fost atrase fonduri pentru iluminarea zonelor cu risc, instalarea sistemelor de monitorizare video și patrulări sporite ale Poliției. Totodată, s-au ridicat motocicletele care nu respectau cerințele tehnice, iar măsurile pentru gestionarea vulpilor și câinilor vagabonzi continuă.

Ministerul Afacerilor Interne MAI precizează că pentru luna septembrie estre programată organizarea a 11 Consilii de Siguranță Comunitară, menite să aducă autoritățile mai aproape de cetățeni și să faciliteze rezolvarea eficientă a nevoilor specifice fiecărei comunități în parte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că la nivelul întregii țării, au fost constituite 862 de Consilii de Siguranță Comunitară, care reunesc peste 18.400 de actori comunitari – funcționari publici, lideri locali, profesori, medici, asistenți sociali și activiști civici. În prezent, aproximativ 700 dintre aceste consilii sunt active și funcționale, contribuind efectiv la îmbunătățirea siguranței comunitare, în timp ce câteva nu funcționează din motive legate de divergențe locale.

Astfel, prin intermediul a 477 de sondaje anonime realizate în rândul locuitorilor, au fost identificate 1.091 probleme de siguranță comunitară, aproape jumătate dintre acestea intrând în competența Poliției, iar restul fiind responsabilitatea administrațiilor publice locale sau a altor actori comunitari. În baza acestor date, au fost întocmite 327 de rapoarte de analiză și semnate 162 de acorduri de cooperare, stabilind acțiunile și măsurile necesare pentru soluționarea problemelor.
Dintre problemele identificate, 256 au fost deja rezolvate: 129 de către Poliție și 127 de către autoritățile locale. Printre soluțiile implementate de Poliție se numără prevenirea și sancționarea huliganismului, furturilor, escrocheriilor, dar și monitorizarea comercializării alcoolului. În paralel, Poliția a sprijinit autoritățile locale în instalarea indicatoarelor rutiere, amenajarea trecerilor denivelate și alte măsuri pentru creșterea siguranței cetățenilor.

De asemenea, în toate consiliile au fost semnate acorduri de cooperare între Poliție și membrii consiliilor, stabilind responsabilitățile fiecăruia pentru rezolvarea eficientă a problemelor comunitare. Astfel, activitatea CSC contribuie direct la crearea unui mediu mai sigur, mai organizat și mai prietenos pentru cetățeni, răspunzând în mod concret nevoilor și preocupărilor lor.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!