Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Victor Dragancea, student: „Europa pentru mine înseamnă șansa să-mi construiesc viitorul fără limite”

15 Sept. 2025, 16:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Sept. 2025, 16:03 // Actualitate //  Realitatea.md

Victor Dragancea este student la Academia de Studii Economice din București, dar păstrează o legătură strânsă cu Republica Moldova și își dorește să revină acasă, pentru a contribui la dezvoltarea țării.

„Sunt convins că Moldova are toate șansele să se dezvolte și să devină stat membru al Uniunii Europene. Europa înseamnă pentru mine șansa de a-mi construi viitorul fără limite. Prin burse, acces la universități europene și mobilitate academică, tinerii din Moldova pot învăța, munci și călători liber”, a menționat Victor Dragancea.

Acesta consideră că integrarea europeană va crea oportunități reale pentru tineri chiar și acasă. Pentru Victor, Uniunea Europeană înseamnă o cale de a reveni în Moldova și de a construi aici o societate modernă, atractivă pentru noua generație.

Povestea lui Victor poate fi urmărită și în video-ul disponibil aici:

„Știu că drumul european ne va aduce locuri de muncă mai diverse și mai bine plătite acasă. Uniunea Europeană înseamnă șansa de a mă întoarce și de a transforma Moldova într-un loc unde tinerii își doresc să rămână. Pentru că Moldova este Europa!”

Moldova este UE!

***

Conținutul acestui articol aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:40 // Slider //  Victoria Laur

Ministrul Vladimir Bolea a vorbit despre reutilizarea apelor uzat la Conferința de Extindere a UE. Oficialul a făcut referire la situația din alte state și a relatat cum ar putea face față Moldova secării râurilor și insuficienței resursei naturale.

Funcționarul a relatat că obiectivul de bază al Ministerului Infrastructurii este ca apa să ajungă în casele oamenilor. În același timp, în opinia sa, autoritatea trebuie să acționeze de comun cu Ministerul Agriculturii și cel al Mediului, pentru a proteja natura și resursele disponibile ale țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Noi toți trebuie să lucrăm anume la domeniul de protecție și de protejare a mediului, naturii noastre și a resurselor naturale, care ne-au demonstrat într-o singură secundă că de ușor să finalizează și cât e de complicat să faci față atunci unor intemperii naturale, când pur și simplu apa dispare. Ea pur și simplu într-o secundă dispare. Noi trebuie să înțelegem cât de scump este ceea ce ni se pare că o avem sub orice formă, când vrem și cum vrem. Și nu este așa”, a spus ministrul.

Oficialul a precizat că tratarea apei uzate, așa cum se întâmplă întâmplă în Israel și în Spania, ar putea reprezenta o soluție pentru Moldova.