Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

VIDEO Moldova a încheiat screeningul bilateral la Bruxelles, un pas-cheie spre integrarea europeană

23 Sept. 2025, 09:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2025, 09:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Republica Moldova a încheiat, la Bruxelles, procesul de screening bilateral început în iulie 2024. Anunțul a fost făcut de vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a subliniat importanța acestui moment pentru parcursul european al țării. „Am reușit, într-un timp record și cu o mobilizare fără precedent, să finalizăm procesul de screening bilateral. Dar toate aceste eforturi nu vor valora nimic dacă țara nu-și continuă direcția europeană. Avem două opțiuni: ori mergem înainte pe drumul european, ori pierdem tot ce am construit până acum împreună, inclusiv ultima oportunitate istorică și reală de aderare la UE”, a declarat oficiala.

Ghenadie Marian, șeful Biroului pentru Integrare Europeană, a adăugat că acest exercițiu a fost unul dintre cele mai complexe realizate până acum. „Am depus foarte multă energie, am coordonat zeci de instituții, am elaborat sute de prezentări și mii de pagini scrise peste nopți”, a spus acesta.

Screeningul bilateral a presupus o analiză amplă a legislației naționale în raport cu cea europeană, proces care a durat 15 luni. În acest interval, au fost examinate peste 100.000 de pagini de acte normative, în cadrul a zeci de sesiuni tehnice și consultări cu instituțiile europene. Ultimul capitol discutat a fost Capitolul 33 – Prevederi financiare și bugetare, care vizează modul în care Republica Moldova își gestionează resursele publice și compatibilitatea acestora cu standardele europene.

La rândul său, Maia Savva, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, a subliniat contribuția importantă a instituției pe care o reprezintă. „Ministerul Finanțelor a fost implicat în cele mai multe capitole. E o normă realizată într-o perioadă scurtă. Felicitări tuturor. Mergem hotărâți înainte”, a declarat oficiala.

Finalizarea screeningului bilateral reprezintă o etapă esențială în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Următorul pas este începerea negocierilor oficiale pe capitole de aderare, în funcție de evaluarea Comisiei Europene. Astfel, Republica Moldova încheie o etapă tehnică importantă, demonstrând capacitatea instituțiilor naționale de a coopera și de a răspunde cerințelor europene, într-un moment considerat crucial pentru viitorul european al statului.

Sesiunile de screening bilateral s-au desfășurat în trei locații-cheie: Chișinău, Luxemburg și Bruxelles. Procesul a implicat sute de experți și funcționari publici din diferite instituții ale statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
19 Aug. 2026, 18:37 // Slider //  Vlada Ciorici

Amânarea ajustării prețurilor la gazele naturale până la 1 septembrie și examinarea suspendării TVA la gaze, se numără printre propunerile formulate de societatea civilă în cadrul consultărilor publice organizate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Aceștia cer inclusiv mai multă transparență privind strategia de achiziții și utilizarea resurselor financiare ale Energocom, transmite IPN.

Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, a propus ca examinarea noilor prețuri să fie amânată până la începutul lunii septembrie. Totodată, acesta a propus examinarea posibilității suspendării TVA la gazele naturale, astfel încât să fie diminuat impactul unei eventuale majorări asupra consumatorilor. În cadrul discuțiilor au fost solicitate și explicații privind utilizarea creditelor pentru procurarea gazelor și profitul înregistrat de Energocom.

Reprezentanții ANRE au respins însă ideea amânării. Aceștia au explicat că până la sfârșitul lunii iulie s-au acumulat devieri financiare negative de aproximativ 93,8 milioane de lei, iar menținerea actualului preț ar duce la creșterea acestora. Dacă prețurile internaționale rămân la nivelul actual și ajustarea este amânată până la sfârșitul anului, devierile ar putea ajunge la circa 1,1-1,2 miliarde de lei.

În acest sens, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a menționat că o eventuală amânare nu ar elimina costurile, ci ar determina acumularea acestora pentru perioadele următoare. Potrivit estimărilor prezentate în cadrul consultărilor, întârzierea ajustării cu una-două luni ar putea adăuga ulterior aproximativ 50-70 de bani la prețul unui metru cub de gaze, în funcție de perioada amânării.

Pe de altă parte, discuțiile au vizat transparența achizițiilor realizate de Energocom. Participanții au solicitat publicarea mai multor informații despre momentul în care sunt procurate gazele, formulele de preț aplicate și costurile care ajung să fie incluse în prețul final achitat de consumatori. Totodată, a fost propusă stabilirea unor reguli mai clare pentru strategia de achiziții. Una dintre variante presupune contractarea treptată a necesarului de gaze, după un grafic prestabilit, astfel încât să poată fi urmărit dacă furnizorul respectă strategia de procurare și dacă achizițiile sunt distribuite în timp.

În replică, reprezentanții ANRE au precizat că strategia de achiziții a companiei include produse anuale, trimestriale și lunare, precum și procurări pe piața spot. Totodată, regulatorul susține că deciziile privind momentul concret al achizițiilor țin de activitatea comercială a furnizorului, iar autoritățile nu pot interveni direct în acestea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe de altă parte, în ceea ce privește transparența, ANRE a admis că publicarea unui volum mai mare de informații ar putea clarifica unele dintre întrebările apărute în spațiul public. Regulatorul a anunțat că va examina împreună cu Energocom posibilitatea publicării unor indicatori suplimentari privind achizițiile și prețurile, în limita informațiilor care nu sunt protejate de secretul comercial.