Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Percheziții de amploare în România înaintea alegerilor parlamentare din Moldova: Victoria Furtună este vizată

23 Sept. 2025, 13:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2025, 13:19 // Actualitate //  Realitatea.md

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași (IPJ) au efectuat o serie de percheziții la cetățeni proveniți din Republica Moldova, Ucraina sau Rusia, dar care locuiesc în România. Conform surselor judiciare, printre persoanele vizate este și fosta procuroare şi candidată la alegerile prezidențiale, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, scrie Stiripesurse.ro.

Sursa citată informează că aceasta ar fi apelat la exponenți ai lumii interlope din zona Moldovei, pentru stabilirea fictivă a domiciliului în România. Ea și-a declarat domiciliul la o locație din municipiul Iași, deținută de soții Mirela şi Vasile Bogdan, membri ai clanului Cordunenilor.

Imobilul a fost folosit de aceştia pentru obținerea de venituri substanțiale, punându-l, contra-cost, la dispoziția a peste 10.000 de cetățeni moldoveni, care şi-au declarat fictiv domiciliul aici pentru a obține documente de identitate româneşti. Pe lângă asta, Vasile Bogdan a fost condamndat în repetate rânduri, în trecut pentru diferite infracțiuni.

Presa din România precizează că membrii clanului Corduneanu au participat la toate protestele organizate pentru susținerea lui Călin Georgescu, apropiat de interesele Federației Ruse.

Comunicatul oficial al IPJ Iași

„La data de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat pe raza județului Iași, în scopul asigurării respectării legalității în domeniul stabilirii în România a cetățenilor români originari din Republica Moldova și Ucraina, dar și din Federația Rusă și alte state, la locațiile de interes. În cadrul acțiunii, au fost verificate 23 de locații și legitimate 30 de persoane.

Legislația privind domiciliul și reședința a fost supusă în ultima perioadă mai multor modificări și completări, care au urmărit atât un proces de adaptare în acord cu principiile debirocratizării și simplificării administrative, cât și diminuarea unor fenomene care s-au dezvoltat și au creat efecte în societate.

Cele mai recente modificări vizează:

  • situația persoanelor care nu mai locuiesc efectiv la adresa de domiciliu sau reședință (H.G. nr. 295 din 10.03.2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români).
  • eliminarea posibilității înscrierii în actul de identitate, a unei adrese de domiciliu la care figurează mai mult de 10 persoane în RNEP (Legea nr. 162 din 31.05.2023 pentru modificarea și completarea O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români).

Astfel, polițiștii au efectuat verificări în baza informațiilor puse la dispoziție de către structurile de evidență a persoanelor, în 23 de locații din municipiul Iași, cât și din județul Iași, context în care au fost analizate și circumstanțele în care a fost realizată luarea în spațiu. Totodată, scopul acțiunii a fost asigurarea respectării legalității în domeniul stabilirii în România a cetățenilor români originari din Republica Moldova și Ucraina, dar și din Federația Rusă și alte state, din punct de vedere polițienesc”, se arată în cominicatul emis de IPJ Iași.

Autoritățile au descoperit și tranzacții în valoare de jumătate de milion de euro, iar în urma perchezițiilor, au fost ridicați 800.000 lei, adică echivalentul a aproximativ 40.000 de euro, scrie Euronews.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În timpul vizitei de la Broşteni, localitate afectată de inundaţiile din judeţul Suceava, fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost însoțit și de Petronel Corduneanu, actualul lider al clanului Cordunenilor, transmite presa română. Petronel Corduneanu a mai fost văzut alături de Călin Georgescu inclusiv la protestele din Piața Victoriei.

Victoria Furtună a reînviat teoria sovietică a Moldovei Mari, mișcarea revendicând partea de nord-est a României.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 07:45 // Slider //  Realitatea.md

Unul dintre cei mai importanți creatori pe care i-a dat Moldova cinematografiei mondiale, Emil Loteanu, ar fi împlinit azi 90 de ani de la naștere. Grupul Media Realitatea lansează „Săptămâna Loteanu în Moldova”, un proiect cultural dedicat vieții și operei marelui regizor.

Evenimentul de lansare va avea loc azi, 6 noiembrie, la Cineplex Loteanu, unde publicul va putea urmări documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, dar și una dintre cele mai cunoscute pelicule semnate de Emil Loteanu – „Lăutarii”.

La eveniment sunt așteptați oameni de cultură și artă, precum și toți cei care vor să redescopere creația regizorului care a dus numele Moldovei pe marile ecrane ale lumii.

Programul include și lansarea unei cărți-album dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu, precum și prezentarea unei monede comemorative.

Proiectul „Săptămâna Loteanu în Moldova” va continua pe parcursul următoarelor zile, când Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice ale regizorului: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest demers, Grupul Media Realitatea își propune să readucă opera lui Emil Loteanu în atenția publicului și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi un nume care a devenit parte a patrimoniului cinematografic universal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!