Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatoarea Eurovision, a anunţat miercuri că 36 de ţări şi-au confirmat participarea la ediţia din 2027 a concursului muzical, precizând că Spania şi Slovenia au termen până în decembrie să decidă dacă vor reveni în competiţie, după ce în 2026 au refuzat să participe, în semn de protest faţă de prezenţa Israelului.
Posturile RTVE (Spania) şi RTVSLO (Slovenia), care nu au fost prezente la ediţia din acest an, „nu au decis încă dacă vor participa la Eurovision 2027”, a anunţat EBU, scrie antena3.ro.
„Recunoscând complexitatea problemei, EBU a decis să le acorde ambelor timp până în decembrie pentru a-şi confirma participarea”, se precizează într-un comunicat al EBU.
Celelalte trei state care au boicotat ediţia din 2026 din cauza prezenţei Israelului (Ţările de Jos, Irlanda şi Islanda) au anunţat deja că nu vor participa în 2027. Ţările de Jos anunţaseră iniţial că vor reveni în competiţie, însă s-au răzgândit, ceea ce a stârnit proteste în rândul personalului radioteleviziunii publice.
Principalele noutăţi din lista ţărilor participante în 2027 sunt participarea, în premieră, a Canadei şi revenirea Macedoniei de Nord, după patru ani de absenţă.
La ediţia din 2026, desfăşurată la Viena, au participat 35 de concurenţi, iar câştigătoarea a fost cântăreaţa bulgară DARA cu piesa „Bangaranga”, în timp ce Israelul s-a clasat pe locul secund, ceea ce a stârnit noi polemici.
După ediţia marcată din nou de controverse, EBU a introdus modificări în organizarea festivalului, care nu va putea avea loc în state aflate în conflict sau care sunt „sensibile din punct de vedere geopolitic” (Israelul sau Ucraina s-ar putea număra printre acestea), în speranţa că ţările care s-au retras anterior îşi vor schimba părerea, notează EFE.
Cea de-a 71-a ediţie a concursului muzical Eurovision va avea loc în perioada 11-15 mai 2027 în oraşul bulgar Burgas. Republica Moldova, România și Ucraina și-au confirmat participarea la Eurovision 2027.
În semifinale vor concura 31 dintre statele candidate, în timp ce Germania, Franţa, Regatul Unit şi Italia au asigurată prezenţa în finală, fiind parte din „Big 5” (principalii contribuabili la EBU, printre care se numără şi Spania), alături de Bulgaria, ţara gazdă.