Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

Experți au documentat tehnici de manipulare pe TikTok legate de Partidul Democrația Acasă și liderul Vasile Costiuc

30 Sept. 2025, 11:48
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
30 Sept. 2025, 11:48 // Alegeri //  Realitatea.md

Un grup de experți denumit „Prompt” – format dintr-o coaliție de universități, instituții media și specialiști în tehnologie – a analizat 2 000 de postări publicate pe platforma TikTok în perioada premergătoare alegerilor parlamentare. Investigația a vizat identificarea tentativelor de manipulare a algoritmilor în favoarea Partidului Politic Democrația Acasă și a liderului său, Vasile Costiuc, care a acces în Parlament după alegerile din 28 septembrie.

Ancheta a scos la iveală o serie de practici problematice, printre care: repetarea sistematică a unor informații false, amplificarea narativelor toxice și utilizarea intensă a manipulării emoționale pentru a influența opinia publică, transmite IPN.

Experții din cadrul grupului „Prompt” au identificat, cu ajutorul unui program specializat, 1 390 de tehnici de manipulare a informației. Așa-numita „rețea Costiuc” dispune de o bază de date care conține peste 2 000 de videoclipuri transcrise. Softul dezvoltat de „Prompt” a analizat fiecare cuvânt din aceste materiale și, pe baza unei metodologii proprii, a determinat modalitățile specifice de manipulare utilizate.

„Rețeaua Costiuc” a relatat același conținut de sute de ori pentru a induce ideea că e o temă importantă în viziunea sa. Experții precizează că există aproximativ 337 de înregistrări duplicate sau repetări de conținut identic pe mai multe conturi de TikTok, dintr-un total de 2 171 de înregistrări în setul de date. Potrivit anchetei, acestea nu sunt simple suprapuneri ocazionale, ci ele indică o practică sistematică de distribuire pe mai multe conturi a unor scripturi similare sau identice. În practică, conturile pot fi fie gestionate centralizat, fie pot urma un canal de distribuție coordonat.

Una dintre tacticile identificate este reciclarea conținutului. Concret, același mesaj este postat de conturile din „rețeaua Costiuc”, iar ulterior, unele dintre conturi postează din nou videoclipurile cu același conținut. Una dintre poveștile utilizate de rețea a fost că Vasile Costiuc este o victimă a unui sistem nevăzut.

Investigația a identificat și câteva tipare distincte de coordonare a activității online. Un prim tipar este cel al „conturilor gemene”, care publică frecvent conținut aproape identic, sugerând existența unui control comun. Acestea sunt folosite pentru a amplifica aceleași mesaje în mod repetat. Un alt tipar este cel al conturilor de tip cluster – grupuri de conturi conectate prin scripturi comune, care formează o rețea densă. Această rețea simulează sprijinul popular, deși în realitate este controlată centralizat.

De asemenea, a fost observat fenomenul de postare repetată la nesfârșit. Acesta presupune răspândirea acelorași narative printr-o rețea de conturi interconectate, creând iluzia unui consens public. În realitate, este vorba despre o cameră de rezonanță construită artificial. Mesajele promovate în aceste rețele exploatează frecvent teme emoționale, precum dificultățile economice și sentimentul de victimizare.

Cel puțin 11 profiluri de TikTok și-au reciclat intens propriul conținut, cu aproape 200 de transcrieri unice repostate, ceea ce însumează 274 de push-uri inutile. Acestea includ tragediile personale care sunt folosite pentru a stârni reacții emoționale și indignare, atrăgând publicul. Exemplele includ cazuri dramatice și situația dificilă a diasporei moldovenești.

Un alt exemplu frecvent identificat implică utilizarea simbolurilor rurale, precum vinul, mierea sau fructele locale, folosite strategic pentru a genera un sentiment de trădare și victimizare. Aceste imagini contribuie la crearea unei narațiuni emoționale care stimulează mobilizarea împotriva guvernului. Totodată, a fost documentat un model denumit „share masiv”, prin care utilizatorii sunt îndemnați explicit să distribuie în mod repetat conținutul. Amplificarea online este prezentată ca un act de rezistență politică, transformând gestul distribuirii într-un instrument de influențare a opiniei publice.

Falsele declarații de persecuție sunt un alt exemplu. Postările distribuite masiv susțin că Partidul Democrația Acasă și președintele său Vasile Costiuc sunt persecutați și cenzurați, prezentându-i ca victime ale guvernării.

Vasile Costiuc a mai figurat la fel în rețeaua de știri „Pravda”, controlată de Rusia, și în filialele sale de limbă română, de cel puțin șapte ori în perioada iulie-august, curent. Aceste publicații online, care fac parte dintr-un ecosistem mult mai amplu de dezinformare și propagandă, au amplificat aceleași narațiuni despre victimizare și persecuție care circulau pe TikTok, prezentându-l pe Vasile Costiuc ca fiind redus la tăcere, hărțuit sau marginalizat de „instituțiile complice și de mass-media ostilă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Veselie mare la sediul „Democrația Acasă” după afișarea rezultatelor finale. Costiuc: „Băieți, am reușit”

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 20:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 20:29 // Slider //  Ana Panaguța

Aeroportul din Vilnius a fost închis duminică dimineață, 13 septembrie, iar NATO a mobilizat cel puțin un avion de vânătoare după ce radarele au indicat prezența unei posibile drone în spațiul aerian al Lituaniei. Centrul Național de Gestionare a Crizelor a anunțat ulterior că alerta a fost generată, de fapt, de un stol de păsări, informează adevărul.ro.

Aeronava NATO, mobilizată de la baza din Siauliai, unde sunt staționate forțele aeriene italiene în cadrul misiunii de apărare aeriană a țărilor baltice, a efectuat identificarea vizuală, relatează Reuters, citată de News.ro.

Alerta aeriană a fost ridicată după ce s-a constatat că a fost vorba de un stol de păsări, iar aeroportul a fost redeschis după 38 de minute.

„La citirile iniţiale ale radarului, urmele lăsate de păsări şi drone pot fi similare”, a precizat Centrul Național de Gestionare a Crizelor.

Incidentul nu a afectat Maratonul de la Vilnius, care se desfășura în capitală în momentul declanșării alertei, au transmis organizatorii pentru Reuters.

Statele de pe flancul estic al NATO au raportat în ultimii ani mai multe incidente în care drone au pătruns în spațiul lor aerian, pe fondul intensificării conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Astfel de episoade au alimentat îngrijorările privind extinderea riscurilor de securitate către granițele nordice ale Alianței.