Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Copiii cu cerințe educaționale speciale din 95 de școli vor primi echipamente asistive în valoare de 17 milioane lei

01 Oct. 2025, 15:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2025, 15:34 // Actualitate //  Realitatea.md

Peste 10.000 de copii cu cerințe educaționale speciale din 95 de școli din Republica Moldova vor beneficia de echipamente asistive în valoare totală de peste 17 milioane lei. Donația este oferită de UNICEF, cu sprijinul Uniunii Europene, Parteneriatului Global pentru Educație, Guvernului Japoniei și Guvernului SUA.

Printre echipamentele oferite se numără mașini de scris și plăci Braille, videolupe, software de citire a ecranului, aplicații de comunicare augmentativă și tastaturi adaptate. Fiecare școală va primi dotări în valoare medie de 160.000 lei, contribuind astfel la un proces educațional echitabil și incluziv pentru elevii cu dizabilități.

„O școală bună este una incluzivă, unde fiecare copil are șansa să învețe și să-și valorifice potențialul”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În raioanele Cahul și Ungheni, 20 de școli au fost dotate cu aproximativ 500 de echipamente, în valoare de peste 2,3 milioane lei, prin programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de UNICEF și PNUD.

Potrivit Ministerului Educației, în octombrie 2023 erau înregistrați peste 10.000 de copii cu cerințe educaționale speciale, reprezentând circa 3% dintre elevii din învățământul general.

„Accesul la tehnologia asistivă înseamnă mai mult decât incluziune — înseamnă transformare,” a afirmat Maha Damaj, reprezentantă UNICEF în Republica Moldova.

Acțiunea face parte din eforturile UNICEF și ale Ministerului Educației de a implementa Strategia „Educația 2030” și Programul pentru dezvoltarea educației incluzive 2024–2027, care prevede dotarea a 80% din școli cu echipamente de sprijin până în 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 11:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 11:11 // Slider //  Daniela Baranovschi

Deputatul fracțiunii „Alternativa” și liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, cere o anchetă serioasă și obiectivă în cazul atacului cibernetic care a dus la extragerea datelor personale ale sute de mii de cetățeni. Acesta susține că interconectarea bazelor de date ale mai multor instituții publice prin intermediul Agenției de Guvernare Electronică (AGE) ar fi creat un punct vulnerabil, de care ar fi profitat hackerii.

„Eu aștept o anchetă serioasă și obiectivă la acest capitol. Noi avem o vulnerabilitate, pentru că am conectat toate bazele de date – ASP, FISC, medicină și altele – într-un singur punct, acolo unde este Agenția de Guvernare Electronică. Și, după cum am spus, fiindcă acolo avem incompetenți la conducere, am creat acest punct vulnerabil. Hackerilor nu le mai trebuie să spargă baza de date de la ASP sau cea de la FISC. Ei au găsit locul vulnerabil și, prin intermediul acestuia, au intrat peste tot”, a declarat Ion Chicu înaintea ședinței Legislativului de joi, 29 octombrie.

Atacul cibernetic a avut loc în perioada 19–23 octombrie, iar datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni au fost extrase fără autorizație. Hackerii ar fi vizat în total aproximativ un milion de IDNP-uri. Printre informațiile sustrase se numără date de identificare, detalii despre rude, bunuri, prestații sociale și unele informații financiare.

În urma incidentului, șefa AGE , Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite în tentative de escrocherie.

Cazul va fi examinat de Parlament. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică vor organiza audieri pentru a clarifica circumstanțele scurgerii de date. Potrivit președintelui comisiei, Lilian Carp, audierile sunt programate pentru 4 noiembrie și se vor desfășura cu ușile închise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!