Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Dosarul „salonul morții”: Anestezista Maniuc și colega sa riscă până la 5 ani de închisoare pentru decesul „Monalisei”

08 Oct. 2025, 10:12
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
08 Oct. 2025, 10:12 // Societate //  Realitatea.md

Anestezista Ecaterina Maniuc și colega sa Natalia Sacaliuc au fost puse sub învinuire în dosarul morții Liubei Babuțchi. Potrivit învinuirii, anunțate în ședința de marți de către procurori, cele două angajate ale salonului de înfrumusețarea „Doctor Serebrova” au practicat ilegal medicina. Potrivit expertizei medico-legale, moartea Liubei Babuțki, cunoscută și ca „Monalisa” a survenit în urma unei embolii cu acid. Cele două riscă până la 5 ani de închisoare, transmite One TV.

Potrivit materialelor cauzei penale, atât Ecaterina Maniuc, cât și Natalia Sacaliuc sunt acuzate că au participat activ la efectuarea procedurilor cosmetologice și intervenției chirurgicale într-o instituție neacreditată pentru desfășurarea activităților cu caracter medical.

„Este vorba despre o embolie cauzată de o substanță acidofilă. A survenit un stop cardiac urmare a pătrundere a substanței în vasele și organele victimei. Nu aveau autorizație pentru efectuarea a astfel de intervenții. Clinica nu avea aparatajul necesar pentru a interveni în situații de urgență și pentru acordarea ajutorului medical de urgență”, susține procurorul Ștefan Ciupercă.

Atât anestezista Ecaterina Maniuc, cât și colega sa Natalia Sacaliuc riscă până la 5 ani de închisoare. Cele două inculpate pledează nevinovat.

„Vă recunoașteți vina? – Nu, nu-mi recunosc vinovăția!”.

Roman Babuțchi, soțul victimei, crede că procedurile de înfrumusețare au fost efectuate cu grave încălcări ale normelor de siguranță.

„Merită absolut tot ce li se întâmplă. Ele știau ce fac, știau că fac asta ilegal. Ele făceau asta ca să facă bani. Acolo se făceau mii de euro în fiecare zi. Ea a intrat acolo absolut sănătoasă, făcea sport, se alimenta corect și expertiza a arătat că acest gel, filer a fost găsit în absolut toate organele”, a spus soțul femeii decedate.

Femeia de afaceri din capitală Liuba Babuțchi și-a pierdut viața într-un salon de înfrumusețare, în data de 30 ianuarie. Decesul a survenit în timpul unei proceduri care presupunea și anestezie. Irina Borodkina, proprietara salonului de înfrumusețare, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile și a fost dată în căutare internațională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ecaterina Maniuc a primit încă 15 zile de arest preventiv. Procurorii vor contesta decizia instanței

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 15:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 15:55 // Slider //  Realitatea.md

Un nou episod de vreme severă amenință Peninsula Iberică, după furtuna Adam. Regiunea urmează să fie afectată de furtuna Bruna și de depresiunea Charles, un sistem atmosferic de origine subtropicală care va aduce ploi abundente, vânt puternic și condiții periculoase pe mare. Spania a emis deja cod roșu de precipitații pentru mai multe zone, unde sunt prognozate cantități mari de apă și un risc major de inundații și viituri.

Potrivit Agenției Meteorologice de Stat din Spania (AEMET), alerta vizează nordul provinciei Cáceres și sudul provinciei Ávila. Codul roșu va fi valabil marți, 10 noiembrie, între orele 09:00 și 23:59. Meteorologii avertizează că precipitațiile ar putea depăși 120 de litri pe metru pătrat în doar 12 ore, ceea ce ar putea provoca creșterea rapidă a nivelului râurilor și cursurilor de apă.

Nici Portugalia nu va fi ocolită de vremea rea. Primele efecte ale depresiunii Charles ar putea fi resimțite în Madeira, iar Portugalia continentală ar urma să fie afectată în special miercuri, 11 noiembrie. Fenomenele meteo ar putea continua și joi, 12 noiembrie, însă cu o intensitate mai redusă.

Depresiunea Charles, denumită de Serviciul Meteorologic Portughez, va interacționa cu circulația furtunii Bruna, iar evoluția celor două sisteme ar putea genera precipitații abundente, perioade prelungite de ploaie și intensificări puternice ale vântului.

Meteorologii avertizează că traiectoria depresiunii Charles rămâne incertă. În timp ce modelele europene ECMWF și canadian GEM estimează că centrul sistemului ar putea trece în apropierea Lisabonei sau chiar peste această regiune, modelele americane GFS și ICON anticipează o deplasare mai spre sud.

Cele mai expuse regiuni ar putea fi vestul și sud-vestul Peninsulei Iberice, în special zona dintre Capul São Vicente și Golful Cádiz.

Avertizări de vreme severă au fost emise și în alte state europene. Portugalia, sudul Germaniei și Italia se află sub cod portocaliu de ploi, în timp ce Elveția este vizată de cod galben de precipitații. Autoritățile îndeamnă populația să respecte avertizările meteorologice și să manifeste prudență, în special în zonele expuse inundațiilor și pe litoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!