Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Germania va permite poliţiei să doboare dronele care vor fi considerate o ameninţare

08 Oct. 2025, 22:32
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
08 Oct. 2025, 22:32 // În Lume //  Ana Panaguța

Guvernul german a anunţat miercuri, 8 octombrie curent, că va permite poliţiei să doboare dronele considerate o ameninţare, în cadrul unui nou set de măsuri pentru consolidarea securităţii naţionale. Berlinul colaborează deja cu Israelul şi Ucraina pentru schimb de expertiză în domeniul apărării anti-drone, relatează antena3.ro.

Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a prezentat o serie de amendamente legislative care vor oferi poliţiei mijloace sporite de intervenţie, astfel încât aceasta să poată „acţiona cu tehnologii moderne în faţa ameninţărilor reprezentate de drone”.

„Doborârea dronelor va fi de acum reglementată şi posibilă pentru poliţia federală”, a declarat Dobrindt la finalul şedinţei de guvern în care a fost prezentat textul noilor amendamente.

El a precizat că va fi creat şi „un centru de apărare anti-drone”, care va coordona activităţile poliţiei federale cu cele ale autorităţilor din landurile germane.

Ministrul a adăugat că Germania lucrează îndeaproape cu state care au o experienţă mai avansată în domeniu, precum Israelul şi Ucraina – aceasta din urmă confruntându-se zilnic cu atacuri ruseşti asupra localităţilor sale şi pe linia frontului.

„Suntem deja în contact cu ţări având o experienţă mult mai avansată în domeniu. Avem un schimb intens cu Israelul, precum şi cu Ucraina”, a spus Dobrindt.

Deşi nu a oferit un calendar clar, ministrul a menţionat un buget estimat la „milioane de euro cu trei cifre”, adică cel puţin o sută de milioane de euro, subliniind că implementarea depinde şi de capacitatea de producţie a industriei de apărare.

La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că Rusia se află „probabil” în spatele recentelor alerte cu drone din Europa, inclusiv al incidentelor care au paralizat aeroportul din Munchen săptămâna trecută, calificând aceste acţiuni drept „tentative destabilizatoare”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.