Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Maia Sandu s-a întâlnit la Chișinău cu comisara europeană pentru Servicii Financiare

31 Oct. 2025, 12:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
31 Oct. 2025, 12:26 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri, 31 octombrie, o întrevedere cu Maria Luís Albuquerque, Comisara europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării economice și financiare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în contextul avansării procesului de integrare europeană.

Părțile au apreciat aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), care facilitează transferurile rapide și sigure între Republica Moldova și țările Uniunii Europene, reducând totodată costurile pentru cetățeni și companii.

Șefa statului a subliniat importanța consolidării pieței financiare și a atragerii investițiilor străine ca factori esențiali pentru dezvoltarea durabilă a economiei naționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 08:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 08:31 // Slider //  Valentina Buza

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, se opune ideii de decuplare a Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Diplomatul consideră că cele două state ar trebui să continue parcursul european împreună, având aceleași aspirații și obiective de politică externă.

„Nu susțin această idee. Stau ferm pe poziție și acest lucru l-a menționat și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski”, a declarat Paun Rohovei, referindu-se la eventuala decuplare a celor două state.

Ambasadorul a menționat că separarea parcursurilor europene ar putea îngreuna procesul de aderare și pentru Republica Moldova.

„Eu nu sunt sigur că, dacă se va încerca această decuplare, nu ne va fi mai greu. Când vorbim despre acest tandem, în primul rând vorbim despre o mișcare stabilă – suntem două state care avem aceeași opțiune în politica externă, avem aceleași aspirații”, a menționat diplomatul.

Totodată, Paun Rohovei a subliniat că Ucraina a avut un rol important în parcursul european al Republicii Moldova și consideră că cele două țări ar trebui să continue împreună acest drum.

„Ar fi corect și din punct de vedere moral să mergem înainte împreună”, a conchis ambasadorul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!