Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

ANRE: Tariful la gazele naturale va fi revizuit în ianuarie 2026

05 Nov. 2025, 16:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2025, 16:16 // Societate //  Realitatea.md

Tariful la gazele naturale va fi revizuit în ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut de către directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Eugen Carpov. Noul furnizor, compania de stat Energocom, urmează să prezinte calculele la final de an şi, pe baza lor, să vină cu o cerere de modificare a preţurilor la consumatorii finali.

”Către finalul anului se fac niște calcule finale, se vede dacă există devieri plus sau minus și, în baza acestor devieri, companiile sunt obligate să vină cu cereri de ajustare a tarifelor. Dacă nu o fac, ANRE o face din oficiu. Până la Anul Nou Energocom folosește tarifele care au fost stabilite pentru Moldovagaz, după, Energocom va veni cu calculele proprii despre costurile care le suportă în oferirea acestui serviciu”, a precizat Carpov, potrivit TVR Moldova.

Directorul Energocom a anunțat recent că, la final de decembrie, va trimite o solicitare la ANRE privind ajustarea tarifelor la gazele naturale fără a preciza dacă ar fi vorba de o ieftinire sau o scumpire. Experții din domeniu susțin, însă, că ar există premise de scădere a tarifului pentru consumatorii finali. Asta în condițiile în care Energocom a cumpărat volumul necesar de gaze naturale pentru sezonul rece 2025-2026 la un preț mediu de 410 euro mia de metri cubi, cu 100 de euro mai puțin față de anul energetic precedent, care s-a încheiat în septembrie. Sumă include costul de transport până la punctul de tranzacționare cu Moldova.

În prezent, moldovenii achită un tarif de 16,70 lei pentru un metru cub de gaz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.