Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

S-a aflat cine a tras focurile de armă lângă locuința primarului din Leova. Ce spune poliția

09 Nov. 2025, 16:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2025, 16:21 // Actualitate //  Ana Panaguța

Focurile de armă trase în apropierea locuinței primarului orașului Leova, despre care acesta a anunțat pe Facebook, nu au nicio legătură cu declarațiile sau activitatea sa. Informația a fost confirmată de Poliția Republicii Moldova.

„Potrivit informațiilor preliminare, nu există nicio legătură între împușcături și declarațiile făcute de bărbat. Mai mult, acesta nu locuiește în preajma unde au avut loc împușcăturile”, a notat Poliția Națională într-un comunicat de presă.

Din primele cercetări efectuate de oamenii legii s-a stabilit că focurile de armă au fost trase accidental de un tânăr, care ar fi folosit arma tatălui său pentru a o arăta unui prieten.

„Astăzi, la sediul Poliției s-a prezentat un bărbat care a declarat că fiul său ar fi luat arma din seiful familiei fără permisiune”, a mai adăugat Poliția.

Arma, deținută legal, a fost ridicată pentru a fi supusă expertizei balistice, împreună cu tuburile depistate la fața locului.

Poliția a inițiat un proces penal în temeiul art. 287 din Codul Penal, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!