Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

USM reacționează la perchezițiile de astăzi: Condamnăm ferm orice formă de corupție

11 Nov. 2025, 12:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
11 Nov. 2025, 12:33 // Actualitate //  Cătălina Boico

Universitatea de Stat a Moldovei a venit cu o reacție după ce, în dimineața zilei de 11 noiembrie, ofițerii CNA au descins cu percheziții la șapte persoane, printre care la un decan al unei facultăți din cadrul USM și la directorul unui colegiu din Capitală. Acestea sunt bănuite de corupere pasivă și trafic de influență.

„Instituția noastră va oferi tot sprijinul necesar pentru desfășurarea investigațiilor în spiritul legalității și transparenței. Universitatea de Stat din Moldova condamnă ferm orice formă de corupție și comportament care ar putea aduce atingerea integrității academice și imaginii instituției. Vom susține toate demersurile legale pentru ca adevărul să fie stabilit cât mai curând posibil.

Dacă se vor confirma abateri, acestea vor fi sancționate conform legislației și regulamentelor interne. Totodată, administrația USM subliniază că până la finalizarea anchetei, nu pot fi formulate concluzii definitive, iar prezumția nevinovăției trebuie respectată pentru toate persoanele vizate”, se arată în comunicatul emis de instituție.

De asemenea, Universitatea de Stat din Moldova a mai adăugat că va reveni cu informații suplimentare atunci când ancheta va permite acest lucru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că astăzi, 11 noiembrie, ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii Procuraturii Anticorupție, au efectuat mai multe percheziții în municipiul Chișinău, într-un dosar penal ce vizează coruperea pasivă și traficul de influență în sistemul educațional.

În total, șapte persoane sunt vizate în cauză, printre care un decan al unei facultăți din cadrul Universității de Stat din Moldova, directorul unui colegiu din capitală, doi intermediari și trei studenți.

Nou scandal de corupție în educație! Un decan de la USM, dar și directorul unui colegiu, printre bănuiți

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!