Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Deputata PAS Maria Acbaș explică cum au ajuns bani de la Ilan Șor pe contul firmei sale

12 Nov. 2025, 15:25
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2025, 15:25 // Politica //  Realitatea.md

Potrivit unui raport întocmit de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în 2023, o firmă administrată de actuala deputată PAS Maria Acbaș, originară din autonomia găgăuză, ar fi primit, prin intermediari, circa 20 de mii de euro care ar proveni de la condamnatul Ilan Șor, transmite Ziarul de Gardă.

Subiectul a devenit public după ce mai multe canale de Telegram și site-uri media au publicat informații din acel raport, iar ulterior deputatul Vasile Costiuc a acuzat-o pe Acbaș, printr-un video, că ar fi primit bani de la Șor.

La rândul său,  Maria Acbaș, neagă orice acuzație.

„Conform datelor obținute și confirmate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), din mijloace financiare provenite de la Victor Guțuleac, în perioada 12–24 octombrie 2023, de către Shved Igal/Igor au fost efectuate mai multe transferuri suspecte din EURASIAN BANK (Kazahstan), sub formă de donații către autorități publice locale și agenți economici din raioanele Orhei, UTAG și Taraclia, la conducerea cărora se află persoane asociate lui Ilan Șor”, se arată în documentul SIS, citat de Ziarul de Gardă.

Printre beneficiari s-ar fi numărat și compania „S.C. Doksancom” SRL, administrată de deputata PAS Maria Acbaș, care ar fi primit suma de 19.779 de euro. Firma are ca domeniu de activitate cultura plantelor cerealiere și tehnice.

În raport se menționează că „în sensul promovării electorale, exponenții Partidului Politic «ȘANSĂ» au aplicat mai multe scheme financiare pentru «proiecte sociale» și «proiecte de infrastructură», inclusiv prin transferuri suspecte către producători agricoli”, scrie ZdG.

Pentru Ziarul de Gardă, Maria Acbaș a declarat că nu cunoaște cine sunt Igor Shved sau Victor Guțuleac și că acuzațiile lansate de Vasile Costiuc sunt nefondate.

„Comitetul Executiv al Găgăuziei a întocmit liste de terenuri agricole afectate de secetă. Firma noastră a depus și ea documente. Ni s-a spus că vom primi un ajutor, dar nu se știa de la cine. Noi am prevenit băncile că nu dorim ca acești bani să rămână pe conturi, dar au ajuns. Organele de drept au investigat situația și au primit explicații. Banii au fost ulterior blocați de bancă”, a explicat Acbaș, citată de ZdG.

Conform Ziarului de Gardă, „Doksancom” SRL administrează o fermă de prăsilă de bovine cu peste 800 de vaci de rasă Holstein și deține fabrica „Oloi Pak” SRL, care produce lactatele marca „Sana”. Compania a beneficiat, de-a lungul anilor, de subvenții de peste 24,4 milioane de lei din partea Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA).

Potrivit campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API) și relatată de ZdG, Maria Acbaș (51 de ani) a candidat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile din 28 septembrie 2025, ocupând locul 16.

Anterior, ea a figurat în 2021 pe lista Partidului „Congresul Civic”, condus de Mark Tkaciuk, formațiune pe care a părăsit-o în aprilie 2023. În 2024, Acbaș a susținut candidatura Maiei Sandu la președinție.

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!