Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Dosarul Marinei Tauber: Cererile de reaudiere a martorilor, respinse de Curtea de Apel Centru

12 Nov. 2025, 18:52
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2025, 18:52 // Actualitate //  Realitatea.md

Curtea de Apel Centru a respins miercuri, 12 noiembrie, cererile de reaudiere a martorilor depuse atât de avocații Marinei Tauber, cât și de procurori, în dosarul în care deputata a fost condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare. Examinarea cauzei continuă, iar următoarea ședință a fost programată pentru 17 noiembrie, transmite IPN.

Hotărârea primei instanțe a fost contestată atât de avocații apărării, cât și de procurori, care nu au fost de acord pe partea ce ține de încetarea procesului penal pentru amestec în înfăptuirea justiției.

Potrivit apărării, procesul în apel se află într-o etapă incipientă, iar cererile de audiere a martorilor au fost respinse.

„Tot ce se face în ordine de apel este o simplă formalitate. Nimeni nu vrea să pătrundă în esență. Se urmărește cât mai rapid menținerea deciziei primei instanțe”, a declarat avocatul lui Tauber, Sergiu Moraru.

De asemenea, și acuzatorii au solicitat reaudierea martorilor pe segmentul care vizează învinuirea de amestec în înfăptuirea justiției, însă judecătorii au respins și această cerere. Acuzarea nu a fost de acord cu decizia instanței pe acest segment. Astfel, solicită casarea parțială a sentinței și rejudecarea cauzei cu recunoașterea vinovăției Marinei Tauber și pentru infracțiunea de amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit sursei citate, procurorii cer aplicarea unei pedepse cumulate de 13 ani de închisoare, proporțională cu gravitatea faptelor.

Ședința a fost întreruptă până pe data de 17 noiembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Marina Tauber a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pe data de 30 septembrie 2025. Aceasta este acuzată de finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”.

Marina Tauber, condamnată la 7 ani și jumătate de închisoare pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”

 

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 11:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 11:52 // Societate //  Ana Panaguța

Un tânăr de 22 de ani a murit în urma unei agresiuni produse în această dimineață, în sectorul Botanica al Capitalei. Poliția a reținut un suspect de 25 de ani.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția Capitalei, între mai multe persoane a izbucnit o altercație în apropierea unui local. În urma conflictului, tânărul a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar medicii au constatat decesul acestuia la fața locului.

Polițiștii au identificat un suspect, în vârstă de 25 de ani, care a fost reținut pentru 72 de ore.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar oamenii legii investighează circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Poliția precizează că informațiile sunt preliminare și pot fi modificate în funcție de rezultatele anchetei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!