Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

„Sacoșa neagră”: Dodon cere excluderea judecătorului Gribincea din completul CSJ care îi examinează dosarul

25 Nov. 2025, 14:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
25 Nov. 2025, 14:26 // Societate //  Cătălina Boico

Socialistul Igor Dodon cere ca din completul judecătorilor care îi examinează dosarul „Sacoșa neagră” să fie exclus Vladislav Gribincea. Politicianul pune la îndoială imparțialitatea magistratului și admite că asta i-ar afecta dreptul la un proces echitabil, transmite IPN.

Cererea de recuzare urmează să fie examinată astăzi, 25 noiembrie, de Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

De asemenea, deputatul susține că există motive care ar compromite obiectivitatea magistratului. Dodon invocă legături familiale între Vladislav Gribincea și reprezentanți a guvernării, participarea sa la reformarea justiției, donațiile făcute de el pentru un partid și criticile publice adresate liderului PSRM. Fostul președinte al țării mai pune la îndoială procedura de selectare a judecătorului în completul care-i va examina dosarul și subliniază că aceasta nu ar fi fost aleatorie.

„Toate acestea sunt fapte ce demonstrează că judecătorul Gribincea nu poate garanta un proces imparțial și corect”, a menționat Dodon.

Cererea de recuzare este depusă după ce s-a anunțat că dosarul „Sacoșa” va fi reluat de la zero. Decizia a venit ca urmare a modificării componenței completului, când judecătorul Ion Malanciuc a fost înlocuit cu Vladislav Gribincea, relatează sursa citată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că dosarul a ajuns la CSJ în anul 2022 și a trecut prin mai multe modificări ale completului, după demisia unor judecători care au refuzat evaluarea externă. Ex-președintele este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii afirmă că acesta ar fi solicitat peste un milion de dolari de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc pentru promovarea intereselor politice ale PDM.

Dacă va fi găsit vinovat, Igor Dodon riscă până la 20 de ani de închisoare.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 08:27
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 08:27 // Societate //  Valentina Buza

O casă de locuit din sectorul Buiucani al capitalei se află într-o stare deplorabilă, cu fisuri și deteriorări ale pereților interiori și exteriori. Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) s-a autosesizat și a verificat starea imobilului de pe strada Roșiori, unde au fost constatate mai multe deficiențe. Construcția este amplasată pe un teren cu o declivitate pronunțată, în apropierea unui drum de acces și a unui zid de sprijin. Proprietara susține că fisurile au apărut cu mai mult timp în urmă și că așteaptă autorizația de construire pentru efectuarea lucrărilor de consolidare.

Pentru remedierea problemelor, proprietara a prezentat documentația de proiect pentru reconstrucția imobilului. Lucrările planificate prevăd construirea unui zid de sprijin, precum și consolidarea pereților interiori și exteriori. Aceasta deține și certificatul de urbanism pentru proiectare, precum și raportul de expertiză tehnică aferent lucrărilor.

Proprietara a declarat că, pe 28 septembrie, a depus la Primăria municipiului Chișinău o cerere pentru eliberarea autorizației de construire, însă, până la momentul verificărilor, nu primise un răspuns din partea autorităților locale.

Potrivit INST, La momentul examinării, la fața locului erau efectuate lucrări provizorii de consolidare a acoperișului cu elemente din lemn, pentru a preveni deteriorarea suplimentară a construcției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!