Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

România va desemna un supraveghetor care va gestiona activele Lukoil supuse sancţiunilor SUA

26 Nov. 2025, 17:43
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
26 Nov. 2025, 17:43 // Economie //  Realitatea.md

Ministerul Afacerilor Externe al României a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care permite Guvernului României să instituie un mecanism de supraveghere extinsă a activelor Lukoil, afectate de sancţiunile impuse de SUA.

Potrivit proiectului, supravegherea extinsă prevede că, în cazul sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România, dar care produc efecte pe teritoriul României, Guvernul României poate adopta, din oficiu, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, o hotărâre de Guvern, prin care:

a) constată impactul economic semnificativ al efectelor produse asupra economiei pe teritoriul României de aceste sancțiuni;

b) hotărăște instituirea supravegherii extinse și desemnează un reprezentant care să exercite calitatea de supraveghetor, stabilind drepturile, obligațiile și atribuțiile acestuia, în conformitate cu prezenta ordonanță;

c) stabilește persoana juridică față de care se instituie supravegherea extinsă;

d) stabilește orice elemente necesare pentru derularea eficientă a supravegherii extinse, inclusiv identificarea persoanelor și/sau entităților desemnate care fac obiectul sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state și în raport cu care persoana juridică față de care se instituie supravegherea extinsă nu poate derula operațiuni de natură comercială/contractuală.

Supraveghetorul desemnat are următoarele drepturi principale:

a) să participe la ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație și alte asemenea ședințe privind managementul persoanei juridice, în calitate de observator;

b) să aibă acces în toate locațiile în care își desfășoară activitatea persoana juridică;

c) să aibă acces la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică, în special documentele privind orice tranzacție sau plată externă a persoanei juridice;

d) să fie remunerat pentru activitatea desfășurată, din fondurile persoanelor juridice, cu o indemnizație la nivelul maxim stabilit pentru membrii consiliului de administrație, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. c) și d) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau la nivelul maxim al salariului persoanelor cu funcție de conducere, în cazul societăților prevăzute la art. 2 lit. a), b) și e) din aceeași lege, dar nu mai puțin de 10.000 lei brut.

Supraveghetorul desemnat are următoarele obligații principale:

a) să avizeze toate tranzacțiile și plățile externe ale persoanei juridice supravegheate;

b) să monitorizeze activitatea persoanei juridice în vederea identificării oricăror indicii rezonabile cu privire la derularea oricăror operațiuni cu persoane și/sau entități desemnate, care fac obiectul sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România;

c) să solicite persoanei juridice punctul de vedere în termen de 24 de ore de la constatările făcute potrivit lit. b); d) să informeze de îndată Guvernul în legătură cu constatările făcute, precum și cu punctul de vedere prezentat de persoana juridică;

e) să întocmească lunar o informare către Guvern privind activitatea persoanei juridice, în baza activității de monitorizare;

f) să păstreze secretul comercial, secretul fiscal și să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal în îndeplinirea obligațiilor sale;

g) să depună diligențele necesare pentru asigurarea respectării de către persoana juridică supravegheată a sancțiunilor internaționale obligatorii pentru România.

În urmă cu câteva zile, expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), spunea că există companii românești care au capacitatea de a prelua întregul segment de clienți deținut de Lukoil pentru desfacerea produselor petroliere în România, fără a afecta exporturile prezente, prin importul direct de benzină și motorină, dacă se disponibilizează capacitățile de stocare ale Oil Terminal folosite în prezent de Lukoil.

„Există și posibilitatea preluării temporare a Lukoil de către statul român, printr-un administrator special, fără a fi o preluare definitivă, și derularea managementului companiei sub coordonarea statului român, astfel încât țițeiul importat să fie în continuu procesat la Petrotel în România și să se asigure acoperirea segmentului de clienții al Lukoil existent în prezent.

Preluarea sau controlul statului asupra companiei Lukoil, implică riscuri financiare – posibile cereri de despăgubire, efort bugetar pentru administrarea companiei, dar mai ales problema competenței statului în administrarea rafinăriilor și a rețelei de distribuție, dar și posibilitatea dezvoltării corupției și a căpușării companiei”, a opinat expertul în energie.

Expertul avertiza însă că variantele acestea vor veni cu costuri mai mari, și datorită unor contracte realizate din scurt, dar asigurând existența în cantități suficiente a combustibiliilor la pompă.

„Pentru România, cel mai important obiectiv în contextul Lukoil este luarea rapidă a unei decizii în privința companiei, menținerea fluxurilor normale de aprovizionare cu carburanți și evitarea panicii la nivelul populației. Aglomerația artificială la benzinării poate crea o falsă creștere a cererii, poate perturba distribuția și poate duce la majorări temporare ale prețurilor, chiar dacă nu există o criză reală.

Atât timp câte autoritățile nu comunică prin clișee, ci vor realiza un dialog corect, sincer și profesionist cu populația, iar populația alimentează normal, piața rămâne stabilă, stocurile pot să fie asigurate, iar prețurile nu vor exploda”, spunea expertul în energie.

Lukoil este sub sancțiunile SUA

Sancțiunile SUA au intrat în vigoare vineri, începând cu ora 19.00, în privința rafinăriei Petrotel – Lukoil. În cazul benzinăriilor, sancțiunile se aplică începând cu 13 decembrie.

Sancțiunile, anunțate pe 22 octombrie 2025, au ca scop restricționarea finanțării economiei ruse și a „mașinăriei de război a Kremlinului”. Departamentul Trezoreriei SUA a precizat că măsurile se extind asupra filialelor și partenerilor acestor companii, interzicând entităților americane și aliaților lor să deruleze tranzacții comerciale sau financiare cu Lukoil.

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a stabilit termenul de 21 noiembrie 2025 pentru închiderea sau vânzarea activelor internaționale deținute de compania rusă, sub riscul unor sancțiuni suplimentare.

La 14 noiembrie 2025, OFAC a prelungit termenul până la data de 13 decembrie 2025. „GL 131 autorizează, de asemenea, până la 13 decembrie 2025, tranzacțiile obișnuite și necesare pentru menținerea sau încetarea operațiunilor, contractelor sau altor acorduri ale entităților LIG. Aceasta include tranzacțiile care sunt necesare pentru executarea acordurilor preexistente, cu condiția ca aceste tranzacții să fie în concordanță cu practicile stabilite anterior și să sprijine proiecte sau operațiuni preexistente. Astfel de activități ar putea include, de asemenea, plăți către angajați, furnizori, proprietari, creditori și parteneri; conservarea și întreținerea proprietăților corporale preexistente; sau activități asociate cu menținerea investițiilor de capital preexistente. Cu toate acestea, orice plată efectuată, direct sau indirect, către entități LIG sau orice altă persoană blocată trebuie efectuată într-un cont blocat (…) cu excepția cazului în care este autorizată separat de OFAC”, a adăugat biroul american.

Lukoil a confirmat ulterior că a început procesul de identificare a cumpărătorilor pentru activele din străinătate și a anunțat intenția de a-și vinde întreaga rețea internațională, inclusiv rafinăriile din România și Bulgaria.

Fostul director executiv al companiei, citat de publicația Politico, a estimat că măsura ar putea reduce veniturile Lukoil cu până la 30%, prin vânzarea a trei rafinării și a aproximativ jumătate dintre cele 5.000 de benzinării operate la nivel global.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

La Stăuceni ar urma să fie construit Moldova HiTech Park, primul parc de tehnologii avansate din Republica Moldova. Proiectul va ocupa aproximativ 50 de hectare, în apropiere de Arena Chișinău și de principalele căi de acces spre capitală. Autorii estimează că acesta ar putea atrage investiții de aproximativ 600 de milioane de euro.

Masterplanul viitorului parc a fost prezentat joi, 13 august, în prezența prim-ministrului Vasile Tofan. Documentul prevede spații pentru companii tehnologice, universități, centre de cercetare, laboratoare, startup-uri și infrastructură digitală. Vor exista și zone dedicate domeniilor MedTech, HealthTech și GovTech, precum și producției de înaltă tehnologie.

Potrivit planului, Moldova HiTech Park ar putea ajunge să aibă peste 600.000 de metri pătrați de spații construite și să găzduiască peste 21.000 de locuri de muncă calificate. Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, securitatea cibernetică, microelectronica, ingineria avansată și infrastructura digitală.

Parcul nu va fi conceput doar ca o zonă de birouri. Ideea este ca universitățile, cercetătorii, startup-urile și companiile să lucreze în același spațiu, pentru ca ideile și soluțiile noi să poată ajunge mai rapid pe piață.

O parte importantă a proiectului este componenta verde. Cel puțin 40% din suprafața parcului va fi rezervată spațiilor verzi și publice. Masterplanul prevede alei pietonale, piste pentru biciclete, transport public și zone de recreere. Proiectul include și soluții pentru colectarea și reutilizarea apei de ploaie și urmărește standarde internaționale de sustenabilitate.

Aproximativ 22% din suprafața parcului va fi destinată domeniilor MedTech și HealthTech. Aici ar urma să fie construite laboratoare, centre de testare și simulare, spații pentru cercetare medicală, robotică medicală și producție de înaltă tehnologie. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Tehnică a Moldovei fac parte din structura de acționariat a parcului.

Pentru accesul către parc sunt prevăzute investiții importante în infrastructură. Este în proiectare reconstrucția și extinderea nodului rutier de pe traseul R6, precum și dezvoltarea bulevardului Bucovina. Potrivit planului, noul nod rutier ar urma să fie prima intersecție pe trei niveluri din Republica Moldova.

De asemenea, este planificată o conexiune de mobilitate urbană între Moldova HiTech Park și campusul Universității Tehnice a Moldovei de pe strada Studenților, pentru a facilita legătura dintre studenți, cercetare și companiile din parc.

Premierul Vasile Tofan a declarat că rolul statului este să asigure infrastructura și condițiile necesare pentru dezvoltarea proiectului și să faciliteze atragerea investițiilor private.

„O platformă de o asemenea amploare poate schimba radical modul în care se dezvoltă țara noastră și poate crea noi oportunități pentru oameni și pentru economie”, a declarat Vasile Tofan.

După prezentarea masterplanului, proiectul intră în etapa de pregătire a documentației urbanistice și tehnice. Elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal este planificată pentru primăvara anului 2027. Ulterior, dezvoltarea va începe etapizat, pornind de la infrastructura de bază și nucleul inițial al parcului.

Moldova HiTech Park este dezvoltat de o companie cu acționariat public-privat, printre fondatori numărându-se statul, autoritățile locale din Stăuceni și Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking