Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Dronele ce au survolat spațiul nostru ar fi de tip Gerbera. MAI: Nu am identificat resturi periculoase pentru populație

29 Nov. 2025, 09:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Nov. 2025, 09:01 // Societate //  Realitatea.md

„Până la această oră, nu au fost identificate obiecte, resturi sau elemente care să prezinte pericol pentru populație, iar datele operative confirmă că ambele drone au părăsit definitiv spațiul aerian național, deplasându-se în adâncul teritoriului Ucraina. Autoritățile continuă supravegherea zonei și rămân în stare de vigilență maximă pentru protejarea siguranței cetățenilor”. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat emis presei pe 29 noiembrie și în care mai menționează că ar fi de tip Gerbera.

„Din cauza restricțiilor impuse din motive de securitate, două aeronave aflate pe curs de aterizare spre Aeroportul Internațional Chișinău au fost deviate către un aeroport alternativ din România, iar o aeronavă care se pregătea de decolare a fost menținută temporar la sol, până la ridicarea pericolului. Astfel, din rațiuni de securitate, cursele Paris – Chișinău (5F 5902) și Barcelona – Chișinău (5F 5512), aflate în procedură de aterizare pe Aeroportul Internațional Chișinău, au fost redirecționate spre aeroportul din Bacău, România, iar cursa Chișinău – Sharm El-Sheikh (4V 7503) a fost reținută temporar la sol, până la înlăturarea pericolului. După ora 23:32, spațiul aerian a fost redeschis pentru decolări și aterizări, cu menținerea temporară a restricțiilor în zona de nord, până la confirmarea ieșirii complete a dronelor din spațiul național”, explică MAI.

În urma notificării incidentului, autoritățile competente ale Republica Moldova au activat imediat mecanismele de reacție și coordonare interinstituțională, situația fiind monitorizată permanent, în timp real. Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, Poliția Națională, Ministerul Apărării și celelalte structuri de securitate au acționat concertat, respectând procedurile legale, prin inițierea verificărilor operative în teren pe direcțiile posibile de deplasare a dronelor, intensificarea supravegherii frontierei de stat și a zonei de responsabilitate, monitorizarea continuă a spațiului aerian și a riscurilor conexe, precum și menținerea unui flux constant de informații între instituțiile naționale și partenerii externi.

„Republica Moldova condamnă cu fermitate aceste acțiuni ilegale și periculoase, care au pus în pericol siguranța zborurilor civile și vieți omenești. Astfel de încălcări reprezintă acțiuni ostile de intimidare și destabilizare, specifice contextului regional marcat de agresiunea militară a Federația Rusă. În contextul incidentului recent și al supravegherii intensificate a spațiului aerian, autoritățile recomandă cetățenilor să respecte cu strictețe indicațiile oficiale, să evite apropierea de zonele în care se desfășoară operațiuni de monitorizare și să manifeste vigilență sporită în cazul observării unor obiecte zburătoare neidentificate”, mai asigură MAI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.