Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

În Moldova vor fi introduse taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, a anunțat Vladimir Bolea

16 Dec. 2025, 10:40
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2025, 10:40 // Economie //  Realitatea.md

Începând cu anul 2028, în Republica Moldova va fi introdusă o taxă pentru utilizarea drumurilor naționale. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „O săptămână nouă” de la TV8.

Potrivit ministrului, noua taxă va funcționa după un model similar celui aplicat în România și va putea fi achitată pentru diferite perioade de timp, de la o zi până la un an.

”Taxe pentru automobilul personal plătim, iar din 2028 vor fi și pentru utilizarea drumurilor. Aceste două taxe ne vor permite să mărim volumul drumurilor care vor fi construite”, a declarat Bolea.

Ministrul a precizat că valoarea taxei va depinde de frecvența utilizării drumurilor naționale. Astfel, șoferii care circulă zilnic vor achita mai mult decât cei care folosesc infrastructura rutieră ocazional. Între anii 2028 și 2034, taxa va fi calculată în funcție de numărul de zile în care automobilul a circulat pe drumurile naționale, informațiile urmând să fie colectate prin intermediul camerelor amplasate la intrările pe aceste drumuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: 17:39 Ministerul Apărării vine cu precizări:Potrivit datelor disponibile, drona a părăsit spațiul aerian național. În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!