Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Alarma spațială: un satelit Starlink a pierdut contactul și se prăbușește spre Pământ

19 Dec. 2025, 10:20
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Realitatea.md
19 Dec. 2025, 10:20 // Cosmos //  Realitatea.md

Unul dintre sateliții de internet în bandă largă Starlink ai SpaceX a suferit o anomalie pe orbită miercuri, 17 decembrie, și se apropie în prezent de Pământ, transmite Space.com, citată de stirileprotv.ro.

Incidentul a dus la pierderea comunicării cu satelitul Starlink, care orbita la o altitudine de aproximativ 418 kilometri, potrivit informațiilor furnizate de companie.

Reprezentanții Starlink, companie deținută de SpaceX, au explicat într-o postare pe X, publicată joi dimineață, 18 decembrie, că „anomalia a dus la ventilarea rezervorului de propulsie, o scădere rapidă a semiaxei majore cu aproximativ 4 km şi eliberarea unui număr mic de obiecte de viteză relativ mică, ce pot fi monitorizate”.

Descrierea incidentului sugerează că rezervorul de propulsie al satelitului Starlink s-ar fi putut rupe sau ar fi suferit alte tipuri de daune. SpaceX colaborează cu NASA și US Space Force pentru a monitoriza fragmentele de resturi spațiale recent eliberate, au mai transmis reprezentanții companiei, subliniind că nu există motive de îngrijorare.

„Satelitul este în mare parte intact, se prăbuşeşte, va reintra în atmosfera Pământului şi va dispărea complet în câteva săptămâni”, au precizat oficialii Starlink.

Aceștia au adăugat că „traiectoria actuală a satelitului îl va plasa sub Space Station, fără a reprezenta niciun risc pentru laboratorul aflat pe orbită sau pentru echipajul său”.

„În calitate de cel mai mare operator de constelaţii de sateliţi din lume, suntem profund dedicaţi siguranţei spaţiale”, au mai transmis reprezentanții Starlink.

„Tratăm aceste evenimente cu seriozitate. Inginerii noştri lucrează rapid pentru a identifica cauza şi a atenua sursa anomaliei şi sunt deja în proces de implementare a unui software pe vehiculele noastre care sporeşte protecţia împotriva acestui tip de eveniment”, se mai arată în mesaj.

Megaconstelația Starlink este în prezent formată din aproape 9.300 de sateliți activi, ceea ce înseamnă că SpaceX operează aproximativ 65% din totalul sateliților funcționali aflați pe orbită în jurul Pământului. Doar în acest an, SpaceX a lansat 122 de misiuni Starlink, trimițând peste 3.000 de sateliți pe orbita joasă a Pământului, în timp ce durata de viață a unui satelit Starlink este de aproximativ cinci ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 08:13
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
22 Oct. 2026, 08:13 // Slider //  Valentina Buza

Republica Moldova ar putea atrage muncitori din India pentru a acoperi deficitul de forță de muncă de pe piața internă. Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, afirmă că unii agenți economici nu găsesc angajați, inclusiv din cauza salariilor mici pe care sunt dispuși să le ofere, acestea fiind sub așteptările cetățenilor moldoveni.

Popșoi a menționat că a discutat recent cu agenți economici care intenționează să investească în Republica Moldova și să contribuie la bugetul de stat, dar care se confruntă cu lipsa personalului.

„Salariile pe care sunt dispuși agenții economici să le plătească nu sunt pe placul cetățenilor noștri. Cetățenii noștri au așteptări mult mai mari și e bine să le aibă, dar acele joburi prost plătite trebuie cineva să le facă”, a declarat Mihai Popșoi.

Potrivit oficialului, autoritățile își doresc să dezvolte relațiile cu India pe mai multe planuri, inclusiv în domeniul investițiilor și al cooperării economice. Atragerea forței de muncă din această țară ar putea fi una dintre soluțiile pentru deficitul de angajați cu care se confruntă companiile din Republica Moldova.