Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Fostul primar de Boldurești, absent din nou la ședința de judecată. Instanța dispune să fie adus silit

22 Dec. 2025, 13:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
22 Dec. 2025, 13:28 // Societate //  Cătălina Boico

Fostul primar al satului Boldurești, Nicanor Ciochină, a absentat din nou la ședința de judecată în dosarul în care este acuzat de provocarea unui accident rutier soldat cu moartea unui adolescent. Acesta a invocat probleme de sănătate, transmite IPN. Instanța a decis ca Ciochină să fie adus silit la următoarea ședință.

Ședința de astăzi, 22 decembrie, s-a desfășurat în lipsa ex-edilului, iar avocații săi au cerut amânarea ședinței, motivând cu situația medicală a inculpatului.

Potrivit sursei citate, la ședința precedentă, Ciochină s-a declarat repetat nevinovat de accident. Anterior, complicele său, Ion Andronache, a refuzat să facă declarații în instanță, menționând că nu-și mai recunoaște declarațiile făcute la prima etapă a anchetei și a refuzat să mai depună mărturii.

Anterior, judecătorii au dispus aducerea silită a inculpatului, dar, cel puțin în unul din cazuri, acest lucru nu a fost posibil, deoarece el nu a permis reprezentanților Inspectoratului General al Poliției (IGP) să intre în locuința sa, potrivit sursei citate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nicanor Ciochină este învinuit că pe 19 februarie 2024 a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a fugit de la locul faptei. Potrivit Poliției, înainte de a fi prins, acesta ar fi încercat să ascundă urmele accidentului. Mai exact, ar fi înscenat o altă coliziune cu implicarea mașinii deteriorate. Ulterior, polițiștii au reușit să-l rețină pe Andronache, acuzat că a fost complicele fostului primar. Nicanor Ciochină riscă până la șapte ani de închisoare. Acesta pledează nevinovat.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:47 // Slider //  Valentina Buza

Sediul Primăriei municipiului Chișinău ar fi minat. Despre acest lucru a anunțat primarul general Ion Ceban, într-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit edilului, alerta a fost anunțată chiar astăzi, 6 noiembrie, în ziua în care Primăria prezintă raportul de activitate pentru ultimii trei ani.

Am solicitat informații de la Poliția Capitalei. Vom reveni cu detalii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!