Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Noi detalii în cazul moldoveanului găsit mort pe un câmp din Italia. Ce a constatat medicul legist

07 Ian. 2026, 17:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
07 Ian. 2026, 17:18 // Actualitate //  Cătălina Boico

Detalii noii în cazul morții lui Sergiu Țârnă, moldoveanul găsit fără suflare, în urmă cu o săptămână, pe un câmp din apropierea Veneției, Italia. Concluziile medicului legist arată că tânărul a fost ucis cu un singur foc de armă, într-un mod care indică o execuție, scrie Il Gazzettino.

Bărbatul a fost omorât cu un singur glonț, tras în zona tâmplei, probabil cu o armă de calibru mare. Un tip de crimă care, în zona Veneției, nu mai fusese întâlnit de pe vremea Mala del Brenta, o organizație mafiotă italiană apărută în anii 70-80, implicată în trafic de droguri, jafuri armate, răpiri, extorcări și legături cu alte familii mafiote italiene, potrivit Libertatea.ro.

Crima a avut loc pe 30 decembrie 2025, iar tânărul a fost descoperit aproximativ 12 ore mai târziu de un fotograf amator, aflat în zonă pentru a surprinde imagini cu stârci și ibiși, potrivit jurnaliștilor italieni.

Din acel moment, procurorii și carabinierii au început o cursă contra cronometru pentru a reconstitui ultimele ore din viața lui Sergiu Țârnă, de la plecarea de la muncă până la descoperirea cadavrului, la limita dintre Veneția și Mira.

Marți, Țârnă și-a petrecut începutul serii lucrând la localul din centrul orașului Mestre, unde fusese angajat în probă. În jurul orei 20:30 și-a încheiat tura și, încă îmbrăcat în uniforma de chelner, a băut o bere cu un coleg. La scurt timp, ar fi primit un apel telefonic. S-a îndepărtat, și-a lăsat colegul în urmă și a urcat într-o mașină care îl aștepta cu motorul pornit.

Ce s-a întâmplat după acel moment este, deocamdată, reconstituit parțial. Ancheta se bazează pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Malcontenta și Fusina, inclusiv cele ale cazărmii trupelor Lagunari, ale unui camping din apropierea lagunei și ale oficiului poștal. Aceste camere ar fi putut surprinde mașina sau mașinile care l-au transportat pe Țârnă și pe agresori până la terenurile agricole traversate de Naviglio del Brenta.

Cert este că nu era singur. Cu el se aflau cel puțin doi bărbați, posibil mai mulți.

Era trecut de ora 23:00 când arma a fost folosită, iar pe corpul victimei nu există urme de luptă, nici semne că trupul ar fi fost târât înainte sau după moarte. Singura leziune este cea provocată de glonț.

Pista drogurilor, principala ipoteză în cazul crimei

Analiza conversațiilor și a agendei telefonice ar putea clarifica mobilul crimei, însă anchetatorii leagă deja cazul de traficul de droguri. Zona continentală a Veneției este considerată unul dintre nodurile majore ale traficului de stupefiante, nu doar în nord-estul Italiei, ci la nivel național, potrivit sursei citate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sergiu Țârnă nu avea antecedente penale și nu figura în bazele de date ale forțelor de ordine. Totuși, numele său apărea în evidențele Prefecturii, fiind semnalat drept consumator. Un detaliu considerat minor, insuficient pentru a-l descrie drept o figură importantă în lumea traficului.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Realitatea.md

Cumpărăturile online ale moldovenilor de pe platformele și magazinele din străinătate ar putea ajunge la 20,1 miliarde de lei în 2027, de aproape 13 ori mai mult decât în 2015. Numărul tranzacțiilor ar urma să atingă 53 de milioane, iar în Republica Moldova ar putea intra 15,9 milioane de colete și pachete mici. Prognoza a fost prezentată de economistul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, scrie BANI.MD.

În trimestrul al treilea din 2026, moldovenii au cheltuit online peste hotare 4,62 miliarde de lei, cu 455 de milioane de lei sau 11% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întregul an, economistul estimează achiziții de 17,5 miliarde de lei, față de 15,1 miliarde în 2025. Din cele 20,1 miliarde de lei prognozate pentru 2027, circa 2,2 miliarde ar urma să reprezinte achiziții de conținut digital, care sunt deja impozitate.

Numărul tranzacțiilor online peste hotare ar urma să crească de la 40,1 milioane în 2025 la 46,2 milioane în 2026 și la 53 de milioane în 2027. Valoarea medie a unei tranzacții este estimată la 379 de lei pentru ambii ani, cu 26% mai puțin decât în 2017, când o plată online peste hotare era, în medie, de 516 lei.

În același timp, coletele din străinătate ar urma să fie mai numeroase și să aibă o valoare medie mai mare. Prezentarea indică o creștere de la 11,9 milioane de colete și pachete mici în 2025 la 13,9 milioane în 2026 și la 15,9 milioane în 2027. Valoarea medie a unui colet ar putea ajunge la 1 326 de lei în 2027, față de 1 096 de lei în 2025.

Magazinele online din Republica Moldova înregistrează, la rândul lor, o creștere a vânzărilor, însă pierd din pondere în fața platformelor străine. Plățile online către comercianții locali ar putea ajunge la 4,8 miliarde de lei în 2027, față de 3,6 miliarde în 2025. Ponderea acestora în totalul cumpărăturilor achitate online ar rămâne însă sub 20%, după ce în 2023 ajunsese la 25%. Potrivit unui sondaj al IDIS „Viitorul”, circa 80% dintre cumpărăturile online sunt achitate la curier, în numerar sau cu cardul, și nu apar în statisticile plăților efectuate online.

Cumpărăturile online din străinătate cresc mai repede decât vânzările Republicii Moldova peste hotare. Pentru 2027, Ioniță estimează importuri online de 20,1 miliarde de lei și exporturi de aproximativ 4 miliarde de lei. Diferența ar ajunge astfel la 16,1 miliarde de lei, față de 11,4 miliarde în 2025 și circa 750 de milioane de lei în 2015.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, până la 1 noiembrie 2026, coletele cu bunuri în valoare de până la 150 de euro, comandate de persoane fizice de la comercianți din străinătate, beneficiau de scutire de TVA la import. De la 1 noiembrie, pentru aceste comenzi se aplică TVA de 20% la valoarea bunurilor. Regula se aplică și comenzilor plasate în octombrie, dacă bunurile au intrat în țară și au fost declarate la vamă începând cu 1 noiembrie.