Pe 11 ianuarie, la nivel mondial este marcată Ziua Rezervațiilor Naturale și a Ariilor Protejate, „o zi care ne amintește că natura nu este inepuizabilă și că viitorul ei depinde de fiecare dintre noi”, anunță Ministerul Mediului. În Republica Moldova există cinci rezervații naționale.

Potrivit Ministerului Mediului, cea mai veche arie naturală protejată din țară este rezervația științifică „Codrii”, creată pentru conservarea ecosistemelor forestiere reprezentative din centrul Republicii Moldova. La aproximativ o oră distanță se află rezervația naturală „Plaiul Fagului”, renumită pentru cei mai bătrâni fagi din țară, unii având până la 150 de ani. Aici se regăsesc peste 900 de specii de plante, dintre care 115 sunt incluse în Cartea Roșie.

„În centrul țării, Parcul Național „Orhei” îmbină protecția naturii cu viața comunităților locale. El se întinde pe raioanele Orhei, Strășeni, Călărași și Criuleni și este împărțit în patru zone: protecție strictă, recreere limitată, recreere și zonă economică tradițională”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului.

Spre nordul Republicii Moldova se află Rezervația Naturală „Pădurea Domnească”. Aici trăiesc de 7 zimbri. Cel mai vârstnic exemplar a fost adus din Polonia în anul 2004. Tot aici este cea mai mare suprafață de stejari seculari din țară. În rezervație se găsește și „Țara Bâtlanilor” care adăpostește una dintre cele mai mari colonii de stârci și egrete din Europa.

În sudul Republicii Moldova, Rezervația „Prutul de Jos” completează acest tablou al ariilor naturale protejate prin peisajele sale. Râul Prut, Lacul Beleu, pajiștile și pădurile de luncă creează un mozaic natural care oferă adăpost pentru mii de păsări, peste 20.000 de exemplare fiind observate pe parcursul anului. Mai mult, după aproape 30 de ani, ne bucurăm din nou de revenirea castorului în această zonă.

Ministerul Mediului informează că Republica Moldova face progrese în integrarea în Rețeaua Natura 2000, menită să protejeze pe termen lung speciile sălbatice și habitatele naturale valoroase, asigurând totodată o dezvoltare socio-economică echilibrată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.