Decizia anunțată de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, privind intenția Guvernului de a fuziona Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul cu Universitatea Tehnică a Moldovei, a provocat nu doar o undă de șoc în mediul academic, ci și o reacție publică amplă, cu profunde implicații identitare și politice, notează analistul Anatol Țăranu într-un editorial publicat de IPN. Ceea ce este prezentat oficial drept o „optimizare” administrativă și o măsură de „sustenabilitate” se conturează, în realitate, ca un conflict simbolic major despre direcția statului, autonomia universitară și raportarea guvernării la propria majoritate etnică și culturală.
O decizie anunțată ca inevitabilă, dar luată în spatele ușilor închise
Ministrul Dan Perciun susține că integrarea Universității din Cahul într-o „familie mai mare și mai puternică” – Universitatea Tehnică a Moldovei – ar consolida oferta educațională din sudul republicii și ar asigura supraviețuirea centrului universitar regional. Argumentul central este capacitatea financiară a UTM de a susține investiții și modernizări. Numai că această explicație, repetată obsesiv în discursul guvernamental, se lovește de o realitate inconfortabilă: cu doar două luni înainte, același Minister al Educației lăuda public Universitatea din Cahul, anunțând un record de peste 1 000 de studenți și o creștere a atractivității instituției, „pentru prima dată în ultimii patru ani”.
Această contradicție flagrantă ridică o întrebare legitimă: când fixează realitatea Ministerul Educației – atunci când laudă sau atunci când desființează?
Nu mai puțin grav este faptul că proiectul de hotărâre de Guvern a fost pus în consultare publică într-o perioadă festivă, între 26 decembrie și 9 ianuarie, într-un interval minimal, care sugerează mai degrabă dorința de bifare formală a procedurii decât un dialog autentic. Iar declarațiile primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, după întâlnirea cu președinta Maia Sandu, potrivit cărora decizia ar fi deja luată „chiar dacă nu este pe hârtie”, confirmă suspiciunea unei consultări de fațadă.
Politizarea educației și „recompensa de partid”
Scandalul a căpătat o dimensiune și mai serioasă odată cu intervenția rectorului Universității din București, Marian Preda, una dintre cele mai autorizate voci academice din spațiul românesc. Acesta a formulat explicit ceea ce mulți intuiau: comasarea ridică suspiciuni serioase de motivație politică, nu academică. Potrivit acestuia, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, aflat la final de mandat și peste limita legală a acestora, s-a înscris în partidul de guvernământ PAS și a renunțat ulterior la mandatul de deputat în favoarea unui coleg de partid. Faptul că fuziunea este propusă exact în acest moment transformă „reforma” într-un act de recompensă politică și de perpetuare în funcție prin artificii administrative. Pentru PAS, care își revendică identitatea de partid al meritocrației și al europenizării statului, acest caz riscă să devină un precedent toxic: politizarea educației, mimată sub pretext tehnocratic, erodează credibilitatea morală a guvernării și poate genera un cost electoral real, mai ales în rândul electoratului pro-european, urban și educat, care nu votează eficiență contabilă, ci principii.
Mai mult, absorbția ar permite Universității Tehnice să preia, fără proceduri de acreditare suplimentare, specializări socio-umaniste deja existente la Cahul, creând un avantaj instituțional artificial și distorsionând concurența academică. Este exact tipul de politizare a universităților pe care Uniunea Europeană o descurajează sistematic și pe care România însăși o plătește scump, după cum avertizează rectorul UB. Republica Moldova, aflată în plin parcurs european, riscă astfel să importe cele mai proaste practici, nu modelele funcționale.
Dimensiunea identitară ignorată deliberat
Dincolo de aspectele administrative și politice, cazul Universității din Cahul are o puternică dimensiune identitară, tratată cu o lejeritate alarmantă de autorități. Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” nu este o instituție oarecare: ea a fost fondată în 1999 ca proiect transfrontalier, extensie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, cu sprijinul autorităților române și moldovene, tocmai pentru a întări legăturile culturale și academice dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a formulat fără echivoc gravitatea gestului: „Este un semn rău. Înseamnă ruperea unor legături între românii de pe cele două maluri ale Prutului, ceea ce este extrem de grav”. Nu este o figură de stil, ci o constatare dureroasă. În sudul Republicii Moldova funcționează deja universități dedicate minorităților – la Comrat și Taraclia – ceea ce este perfect legitim într-un stat democratic. Dar desființarea singurei universități românești din sudul țării echivalează cu un afront direct adus identității majorității etnice.
Un test al europenismului declarat
Insistența Ministerului Educației asupra acestei comasări, în pofida reacției negative aproape unanime a mediului academic și intelectual, riscă să transforme un proiect administrativ într-un conflict deschis între guvernare și elitele intelectuale pro-europene. Mai mult, o asemenea decizie ar slăbi tocmai acel capital simbolic de care actuala putere are nevoie pentru a-și susține credibilitatea europeană.
Europa nu înseamnă doar fonduri, reforme tehnice și discursuri corecte. Europa înseamnă autonomie universitară, depolitizarea educației, respect pentru identitate și memorie instituțională. Or, cazul Universității din Cahul arată exact contrariul.
Concluzie: o decizie care trebuie abandonată
Inițiativa de desființare, fie și „voalată”, a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul trebuie abandonată. Există soluții alternative – eficientizare, parteneriate transfrontaliere, transformarea într-o extensie a Universității din Galați – care ar consolida instituția fără a o anula simbolic și juridic.
Cazul Universității din Cahul riscă să devină mai mult decât o controversă administrativă: el poate marca prima ruptură vizibilă dintre PAS și propriul său electorat intelectual și pro-european. Un partid care a ajuns la putere promițând depolitizarea statului, meritocrație și respect pentru instituții nu își poate permite să transforme educația într-un mecanism de recompensare de partid. Sudul Republicii Moldova nu este un teren tehnic de „optimizare”, ci un spațiu sensibil identitar, iar universitățile nu sunt piese interschimbabile într-un joc de putere. Dacă această decizie va fi dusă până la capăt, PAS nu va pierde doar o instituție simbolică, ci o parte esențială din capitalul său moral și electoral – exact acel capital care l-a diferențiat de guvernările pe care le-a promis că nu le va repeta.
