Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Trump stârnește controverse după ce a postat o imagine în care apare ca „președinte interimar al Venezuelei”

12 Ian. 2026, 10:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Ian. 2026, 10:19 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele american Donald Trump a stârnit controverse după ce a publicat pe platforma sa Truth Social o fotografie care părea să-l prezinte drept „președinte interimar al Venezuelei”, scrie Mediafax.

Imaginea este realizată sub forma unei pagini Wikipedia editate și îl afișează pe Trump cu portretul său oficial, menționând atât mandatele sale de al 45-lea și al 47-lea președinte al Statelor Unite, cât și funcția de „președinte interimar al Venezuelei”. Potrivit CNBCTV18, această informație nu apare pe pagina oficială de Wikipedia și nici în registrele publice.

Postarea vine la mai bine de o săptămână după ce, la începutul lunii ianuarie, Statele Unite au desfășurat o operațiune militară în Venezuela, în urma căreia președintele venezuelean Nicolás Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați de forțele speciale americane și transportați la New York pentru a răspunde în fața justiției pentru acuzații de trafic de droguri și alte capete de acuzare formulate de SUA.

După încheierea operațiunii, Trump a anunțat public capturarea lui Maduro și a declarat că Statele Unite vor „conduce țara… până când vom putea realiza o tranziție sigură, adecvată și judicioasă”, sugerând că implicarea americană ar urma să includă și măsuri de stabilizare a economiei venezuelene.

În prezent, funcția de președinte interimar al Venezuelei este deținută de Delcy Rodríguez.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!