Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Haos politic în Bulgaria: cel mai mare partid refuză să guverneze. Ar putea avea loc noi alegeri anticipate

12 Ian. 2026, 15:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Ian. 2026, 15:24 // În Lume //  Realitatea.md

Cel mai mare grup parlamentar din Bulgaria, GERB-SDS, de centru-dreapta, a respins luni, 12 ianuarie, solicitarea președintelui de a încerca să formeze un nou guvern, crescând probabilitatea unor alegeri anticipate, relatează Reuters, citat de stirileprotv.ro.

Guvernul de coaliție al prim-ministrului Rosen Jeliazkov, susținut de GERB-SDS, a demisionat luna trecută după săptămâni de proteste stradale împotriva corupției de stat și a unui nou buget care ar fi majorat unele taxe. În conformitate cu Constituția, președintele bulgar Rumen Radev i-a cerut luni oficial lui Jeliazkov să încerce să construiască o „nouă coaliție”.

Cu toate acestea, Jeliazkov i-a returnat imediat mandatul, deoarece nu are suficient sprijin în parlament pentru a construi o majoritate stabilă. Se așteaptă ca Radev să ofere acum șansa de a guverna celui de-al doilea grup parlamentar, PP-DB, reformist, deși este probabil ca și acesta să refuze oferta. În cazul în care nicio formațiune nu poate asigura o majoritate parlamentară, Radev va dizolva adunarea legislativă și va convoca alegeri anticipate, al 8-lea scrutin din Bulgaria în doar patru ani.

În ciuda incertitudinii politice, Bulgaria a aderat la zona euro la 1 ianuarie, așa cum era programat. Cu toate acestea, țara are nevoie de stabilitate politică pentru a accelera absorbția fondurilor UE în infrastructura sa precară, pentru a încuraja investițiile străine și pentru a eradica corupția de stat endemică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Coaliția GERB-SDS a câștigat ultimele alegeri din octombrie 2024, dar a preluat puterea abia în ianuarie 2025, după luni de negocieri. Formarea unui guvern stabil a fost dificilă, deoarece coaliția avea nevoie de sprijinul altor partide dintr-un legislativ divizat.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 07:57 // Societate //  Valentina Buza

Un acord de prefinanțare în valoare de 10,7 milioane de euro pentru reparația capitală a podului de pe strada Ismail din capitală a fost aprobat joi de Consiliul municipal Chișinău. Documentul este încheiat între Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

Prezentă la ședința CMC, consiliera primarului general, Ala Mîrza, a precizat că din suma prevăzută în acord, aproximativ 700 de mii de euro reprezintă un grant oferit de BERD. Banii vor fi utilizați pentru organizarea procedurilor de achiziție și supravegherea lucrărilor.

Potrivit Alei Mîrza, acordul de prefinanțare reprezintă o etapă standard în pregătirea proiectelor finanțate din surse externe și precedă încheierea contractului de împrumut. Acesta urmează să fie acordat pentru o perioadă de 13 ani, dintre care trei ani vor constitui perioadă de grație, iar în următorii zece ani va fi rambursată suma principală.

Proiectul de decizie a fost susținut unanim de cei 44 de consilieri municipali prezenți la ședință. Aceștia au menționat că sprijină finanțarea lucrărilor, întrucât reabilitarea podului este importantă pentru siguranța locuitorilor capitalei. Consilierii au atras atenția că podul se află într-o stare avansată de deteriorare și necesită intervenții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Podul de pe strada Ismail a fost construit în 1968 și nu a beneficiat de atunci de reparații capitale. Proiectul de reabilitare prevede înlocuirea grinzilor marginale și a unor componente tehnice, modernizarea iluminatului public, precum și schimbarea rețelelor vechi destinate transportului public.

Potrivit estimărilor municipalității, lucrările urmează să înceapă în primăvara anului 2027.

Podul Ismail din Chișinău va fi reparat capital. Cât va costa proiectul