Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Marco Rubio: următoarele negocieri Ucraina–Rusia vor fi bilaterale, cu SUA doar observator

28 Ian. 2026, 22:04
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
28 Ian. 2026, 22:04 // În Lume //  Ana Panaguța

Următoarea rundă de discuții pentru încheierea războiului ruso-ucrainean, programată pentru duminică, 1 februarie, va avea loc în format bilateral, adică fără participarea reprezentanților americani, a anunțat secretarul de stat Marco Rubio, scrie libertatea.ro.

Rușii și ucrainenii „intenționează să continue negocierile în această săptămână, de data aceasta în format bilateral. O prezență americană este posibilă”, a declarat Rubio în timpul unei audieri în Comisia pentru Relații Externe din Senatul SUA, potrivit The Moscow Times.

Marco Rubio a precizat că emisarul special american pentru misiuni de pace Steven Witkoff și ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, nu vor participa la discuții.

Șeful diplomației americane a precizat că negocierile se concentrează acum pe un subiect-cheie, și anume cererea regimului de la Moscova cu privire la cedarea Donbasului.

„Lucrăm activ pentru a determina dacă pozițiile ambelor părți în această chestiune pot fi reconciliate. Este un pod pe care nu l-am trecut deocamdată”, a declarat Rubio.

Din perspectivă politică, este dificil pentru Ucraina să „ia în considerare ideea” concesiilor teritoriale, a apreciat el.

Runda anterioară de discuții trilaterale de la Abu Dhabi, care a avut loc duminica trecută, a fost descrisă de Steven Witkoff ca fiind „foarte constructivă”. Kremlinul a respins această apreciere și a cerut Ucrainei să-i cedeze teritorii, în special Donbasul.

A doua zi de negocieri trilaterale la Abu Dhabi: Ce se știe despre discuțiile SUA – Ucraina – Rusia?

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.