În 2032, Luna ar putea fi martora unui eveniment rar: un asteroid cu diametrul de aproximativ 60 de metri ar putea lovi suprafața satelitului natural al Pământului. Deși probabilitatea unui astfel de impact este scăzută, în jur de 4%, nu poate fi ignorată. Din acest motiv, oamenii de știință studiază de pe acum atât riscurile posibile, cât și eventualele beneficii ale acestui fenomen, potrivit Universe Today.

Un nou studiu coordonat de cercetătorul Yifan He, de la Universitatea Tsinghua, publicat în variantă preliminară pe platforma arXiv, analizează ce s-ar putea învăța din punct de vedere științific dacă asteroidul 2024 YR4 ar lovi, într-adevăr, Luna, potrivit antena.ro.

Pe 22 decembrie 2032, asteroidul are o șansă de 4% să lovească suprafața Lunii. În cazul unui impact, energia eliberată ar fi comparabilă cu explozia unei arme termonucleare de dimensiuni medii. Ar fi de aproximativ un milion de ori mai puternică decât cel mai recent impact major observat pe Lună, în 2013, produs de un meteoroid mult mai mic.

Pentru cercetătorii care studiază impacturile cosmice de mare energie, un astfel de eveniment ar fi extrem de valoros. Modelele pot fi simulate pe computer, dar observarea directă a unui impact real ar oferi date imposibil de obținut în alt mod. Coliziunea ar vaporiza rocă și ar crea plasmă, iar fenomenul ar putea fi vizibil de pe Pământ, mai ales din zona Oceanului Pacific, unde ar fi noapte în acel moment.

Chiar și la câteva zile după impact, materialul topit ar rămâne fierbinte. Acest lucru ar permite telescoapelor cu infraroșu, precum James Webb, să observe procesul de răcire și modul în care se formează craterele lunare. Cercetătorii estimează că ar rezulta un crater de aproximativ un kilometru lățime și între 150 și 260 de metri adâncime, cu un bazin de rocă topită de circa 100 de metri în centru.

Cutremur pe Lună și indicii despre interiorul ei

Impactul ar provoca și un „cutremur lunar” cu magnitudinea estimată la 5.0, cel mai puternic de acest tip detectat vreodată. Cum agențiile spațiale plănuiesc să trimită din nou echipamente pe Lună în următorii ani, este de așteptat ca acolo să existe suficiente instrumente pentru a monitoriza fenomenul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Analizarea modului în care undele seismice se propagă prin Lună ar putea oferi informații prețioase despre structura și compoziția interiorului ei, fără a fi nevoie de experimente artificiale invazive.

Fragmente lunare care ajung pe Pământ

Un alt aspect important este norul de resturi produs de impact. Se estimează că până la 400 de kilograme de material lunar ar putea ajunge pe Pământ, după ce fragmentele ar supraviețui reintrării în atmosferă. Simulările arată că, în jurul Crăciunului din 2032, ar putea fi vizibile până la 20 de milioane de meteori pe oră, mai ales pe partea „din față” a Pământului. Dintre aceștia, între 100 și 400 ar putea fi bolizi – fragmente mai mari, spectaculoase.

Riscuri reale pentru Pământ și sateliți

Totuși, există și riscuri. Aceste fragmente ar trebui să cadă undeva, iar calculele indică zone precum America de Sud, Africa de Nord și Peninsula Arabică. Chiar dacă multe regiuni sunt slab populate, câteva kilograme de rocă spațială care ar cădea într-un oraș mare ar putea provoca pagube serioase.

Un pericol și mai mare îl reprezintă însă amenințarea pentru constelațiile de sateliți. Resturile ar putea declanșa așa-numitul „sindrom Kessler”, un efect în lanț care ar duce la coliziuni repetate între sateliți, afectând grav sistemele de navigație, comunicații și internet și făcând extrem de dificilă lansarea altor obiecte pe orbită timp de ani buni.

#asteriod #lună

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.