Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Alegători mituiți la alegerile parlamentare din toamnă: Un bărbat din Anenii Noi, reținut de CNA

10 Feb. 2026, 11:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
10 Feb. 2026, 11:28 // Societate //  Vlada Ciorici

Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, pentru că ar fi corupt alegătorii la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

Potrivit CNA, bărbatul este bănuit că ar fi identificat și recrutat alegători, cărora le-ar fi promis și oferit bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, pentru a le influența votul în favoarea unei formațiuni politice. Totodată, acesta ar fi fost implicat în repartizarea mijloacelor financiare destinate finanțării ilegale a partidelor politice.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat documente, dispozitive de stocare a informației și alte probe relevante pentru cauza penală.

Persoana reținută urmează să fie plasată în izolatorul CNA, iar investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica și alte persoane implicate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Centrul Național Anticorupție reamintește că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!