Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0.0928%
  • USD
    17.2846
    0.0926%
  • RUB
    0.2055
    0.438%
  • RON
    3.8339
    0.0313%
  • UAH
    0.3877
    0.3095%

Toate știrile

28 august 2026

VIDEO Crime dubioase în Bulgaria: ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni și ce spun anchetatorii

11 Feb. 2026, 10:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
11 Feb. 2026, 10:47 // În Lume //  Realitatea.md

Cei trei bărbați descoperiți morți la cabana Petrohan, în munții din vestul Bulgariei, stătuseră nemâncați timp de câteva zile înainte de deces, consumând doar apă sau ceai, potrivit rezultatelor medico-legale. Este vorba despre Ivaylo Ivanov, Plamen Stattev și Decho Vassilev, iar examinările au arătat că stomacurile acestora erau complet goale, scrie Novinite.

Informațiile au fost confirmate de avocatul Lyudmil Rangelov, care a declarat pentru un post de televiziune că datele „sugerează o perioadă deliberată de post, probabil legată de o încercare de autopurificare”.

Rangelov a precizat că citează „o sursă de încredere apropiată anchetei”, însă nu poate oferi, deocamdată, detalii suplimentare. Totodată, el a subliniat că, până în acest moment, anchetatorii nu au descoperit dovezi care să indice implicarea altor persoane în moartea celor trei.

Cazul de la Petrohan a ieșit la iveală după ce, în ultima săptămână, șase persoane au fost găsite moarte în munții din vestul Bulgariei, în circumstanțe considerate neobișnuite de autorități.

„Acesta este un caz fără precedent în țara noastră”, a declarat Zahari Vaskov, directorul Direcției Generale a Poliției Naționale, într-o conferință de presă.

Anchetatorii au stabilit că, la început, au fost descoperite cadavrele celor trei bărbați la cabana montană de lângă Petrohan, clădire care a fost ulterior incendiată. La câteva zile distanță, poliția a găsit alte trei persoane decedate într-o rulotă din zona Vârfului Okolchitsa, printre care și un adolescent de 15 ani. Autoritățile analizează legătura dintre cele două locații și nu exclud ipoteza unor crime urmate de sinucidere sau a unor sinucideri.

Potrivit poliției, cinci dintre persoanele decedate erau membri ai ONG-ului Agenția Națională pentru Controlul Zonelor Protejate, care folosea cabana Petrohan ca sediu. Băiatul de 15 ani era fiul unui prieten al membrilor grupului. Niciun reprezentant al organizației nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Ministerul de Interne al Bulgariei a anunțat că, la 1 februarie, în jurul orei 13:50, două jeep-uri aparținând asociației care utiliza cabana s-au deplasat în zonă, vehiculele fiind identificate ulterior în timpul verificărilor. Precizarea vine în contextul declarațiilor făcute de Milena Malinova, prietenă a lui Ivaylo Ivanov, care a spus că a observat mai multe jeep-uri circulând cu viteză pe același drum, fără a acorda o importanță deosebită momentului. Autoritățile au menționat că drumul respectiv oferă acces și către alte zone, fără a exista confirmarea că toate vehiculele s-au îndreptat spre cabană.

În interiorul cabanei, anchetatorii au găsit cărți și banere budiste, iar poliția a precizat că membrii grupului practicau budismul tibetan. De asemenea, la fața locului au fost descoperite arme de foc și cartușe goale, experții stabilind că focurile au fost trase de la mică distanță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
28 Aug. 2026, 21:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Aug. 2026, 21:00 // Slider //  Realitatea.md

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că Bucureștiul, Chișinăul și Kievul trebuie să găsească soluții pentru ca tranzitul cerealelor ucrainene spre Portul Constanța să nu provoace blocaje pe infrastructura de transport. Subiectul a fost discutat la întâlnirea trilaterală cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski.

Declarația vine după ce Republica Moldova și Ucraina au convenit asupra reducerii cu 50% a tarifului pentru transportul feroviar în tranzit al mărfurilor ucrainene. Măsura se aplică din 10 august până la sfârșitul anului și urmărește să atragă volume mai mari de marfă ucraineană pe ruta prin Moldova către România și, în special, Portul Constanța. Ucraina caută rute alternative de export după intensificarea atacurilor asupra infrastructurii sale portuare.

Întrebat dacă acest flux ar putea provoca blocaje în Republica Moldova sau la Constanța, Nicușor Dan a spus că tranzitul poate fi un beneficiu economic, dar numai dacă este gestionat corespunzător.

„Am discutat subiectul acesta la întâlnirea trilaterală și sunt mai multe lucruri de spus. Una că este un beneficiu economic real de a avea acest tranzit. Pe de altă parte, dacă acest tranzit va aduce la un moment dat blocaj, evident că nu o să fie bine economic pentru nimeni”, a declarat președintele României.

El a precizat că la întrevedere s-au discutat inclusiv aspectele logistice ale transportului, astfel încât volumele suplimentare să poată fi preluate fără blocaje pe infrastructura feroviară sau navigabilă.

„Sunt niște chestiuni operaționale de care am discutat, astfel încât de la momentul în care acest flux ajunge în România să nu avem blocaje, fie că vorbim de calea ferată, fie că vorbim de navigabil”, a explicat Nicușor Dan.

În Republica Moldova, decizia privind tariful redus a provocat nemulțumirea fermierilor, care s-au temut că transportul unor volume mari de cereale ucrainene ar putea pune presiune pe infrastructura folosită și de producătorii locali. Guvernul susține însă că agricultorii moldoveni au prioritate, iar cerealele ucrainene aflate în tranzit sunt transportate cu vagoane ale operatorilor ucraineni.

Și în România există îngrijorări în rândul agricultorilor, care cer ca tranzitul cerealelor ucrainene să nu afecteze accesul producătorilor români la infrastructura feroviară, depozite și capacitățile portuare de la Constanța. În același timp, volumul potențial este semnificativ: estimările vehiculate pentru coridorul feroviar prin Moldova ajung la aproximativ 4,5 milioane de tone de cereale anual.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM