Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Expoziția meșterului popular Natalia Cangea „Povestea mâinilor creatoare. Piese din fibre vegetale”

18 Feb. 2026, 12:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Feb. 2026, 12:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Pe data de 27 februarie, ora 15:00, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală invită vizitatorii la lansarea Expoziției „Povestea mâinilor creatoare. Piese din fibre vegetale”, realizată de meșterul popular Natalia Cangea.

Expoziția aduce în prim-plan autenticitatea obiectelor realizate manual din fibre vegetale: o gamă largă de păpuși în stil rustic și orășenesc, îngeri, jucării, panouri decorative, mărțișoare și diverse suvenire, evidențiind măiestria și creativitatea meșterului Natalia Cangea deține Titlul Onorific ,,Meșter Faur” din 2017, „Purtător de Tezaur Uman Viu” – din 2023, este membră a Consiliului Uniunii Meșterilor Populari din Moldova din anul 1998, șefă a secției Fibre vegetale în cadrul aceleiași uniuni. Din 2011, este președinta Filialei Criuleni a Uniunii Meșterilor Populari.

Este una dintre cele mai active și cunoscute împletitoare în fibre vegetale din Republica Moldova. Cunoscând tradiția meșteșugului, diverse tehnici și metode de lucru, meșterița a reușit să creeze o colecție impunătoare de lucrări cu o valoare artistică incontestabilă. Este coautoarea culegerii de programe didactice

„Educația tehnologică în școala auxiliară” (Chișinău, 2002) și autoarea cărții „Jucării din fibre vegetale” (Chișinău, 2009). Pedagog de vocație (deține gradul didactic I), a dorit să readucă în circuitul educațional modelarea din fibre vegetale, iar împreună cu elevii de la Centrul de Creație și Agrement al Copiilor din orașul Criuleni evocă lumea fascinantă a poveștilor.  La Zolonceni, unde locuiește actualmente, a deschis Centrul de Meșteșuguri Artistice „Casa Cangea”. Natalia Cangea își desfășoară intens activitatea și peste Prut, fiind membră a Asociației Creatorilor Populari din România (din 1999), membră a Academiei Artelor Tradiționale din România (din 2004) și membră fondatoare a Asociației „ART – Meșteșugurile Prutului”. Pentru activitatea culturală și educativă prodigioasă, a fost nominalizată ,,Omul anului 2006″, în raionul Criuleni. Deține și titlul „Cetățean de Onoare al raionului Criuleni”.

Vizitatorii vor descoperi, în cadrul expoziției, o colecție de piese realizate din fibre vegetale, care reflectă măiestria meșterului popular și frumusețea tradițiilor autentice păstrate peste timp. Prin intermediul acestei expoziții, muzeul își propune să promoveze și să valorifice meșteșugurile tradiționale.

Vă așteptăm cu drag!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova