Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Elevii din țară au scris 20 de mii de scrisori pentru copiii din Ucraina. Aproape 800 de școli s-au alăturat campaniei

28 Feb. 2026, 19:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Feb. 2026, 19:19 // Societate //  Realitatea.md

Elevi din aproape 800 de școli din Republica Moldova s-au alăturat campaniei „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” și au transmis mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, elevii au scris aproximativ 20.000 de scrisori, prin care și-au exprimat sprijinul pentru colegii lor afectați de război.

„Dragi copii din Ucraina! Știu că vă este greu. Mama mea este ucraineancă, iar eu mă gândesc mereu la voi și la cât de dificil vă este în această perioadă. Știu că simțiți uneori că nimeni nu vă poate ajuta, că v-a fost luată copilăria și că nu puteți merge la școală la fel ca ceilalți copii…”, a scris un elev din raionul Edineț pentru colegii săi din Ucraina.

Inițiativa a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării în contextul marcării a patru ani de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

La nivel global, 5,9 milioane de ucraineni au fost nevoite să părăsească țara, dintre care 5,3 milioane sunt găzduite în Europa, inclusiv în Republica Moldova.

În Republica Moldova, de la începutul războiului, au fost înregistrate peste 2 milioane de traversări ale frontierei dinspre Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 10:02 // Slider //  Valentina Buza

Serviciul Vamal informează că transportul cerealelor prin frontiera moldo-română va fi posibil și prin postul vamal Costești–Stânca. Deschiderea acestei opțiuni, în urma măsurilor convenite între autoritățile Republicii Moldova și României, va contribui la diversificarea rutelor și la reducerea aglomerației în posturile vamale solicitate.

Pentru traversarea prin Costești–Stânca, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, este necesară programarea în sistemul electronic BQS. Transportatorii sunt îndemnați să efectueze programarea încă din etapa planificării cursei, pentru a cunoaște din timp intervalul alocat traversării și a-și organiza deplasarea spre postul vamal în funcție de acesta.

Totodată, în ultimele 24 de ore, prin posturile vamale de frontieră au fost procesate 2.928 de camioane, pe ambele sensuri de traversare, iar numărul camioanelor aflate în așteptare la Giurgiulești și Sculeni s-a redus.

„Serviciul Vamal monitorizează permanent situația și întreprinde măsuri pentru fluidizarea traficului, în coordonare cu autoritățile de control din statele vecine. Echipele activează continuu, cu personal suplimentat în posturile vamale solicitate, iar comunicarea cu autoritățile din România permite sincronizarea activității și adaptarea măsurilor la evoluția fluxului de camioane. Valorificarea rutelor disponibile, planificarea curselor și pregătirea anticipată a documentelor pot susține aceste eforturi comune”, se arată în mesajul Serviciului Vamal.

În acest context, transportatorii sunt îndemnați să țină cont de următoarele recomandări:

  • Optați pentru posturi vamale alternative, în funcție de itinerar și de specificul transportului. Pentru camioanele fără încărcătură, recomandăm utilizarea posturilor vamale Cahul–Oancea și Costești–Stânca, în măsura în care traseul permite. Pentru ieșirea prin Costești–Stânca, efectuați din timp programarea în BQS.
  • Utilizați procedura de tranzit comun prin sistemul NCTS, acolo unde este aplicabilă, pentru facilitarea formalităților vamale și asigurarea continuității operațiunilor de tranzit.
  • Depuneți anticipat declarațiile electronice și informațiile necesare formalităților vamale, inclusiv declarațiile sumare, în cazurile prevăzute de legislație. Asigurați-vă că documentele aferente transportului sunt complete și corect întocmite.
  • Planificați, în măsura posibilităților, cursele în zile și intervale orare diferite, pentru a evita concentrarea unui număr mare de camioane în aceleași posturi vamale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!