Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Câteva exerciții de tragere pe an sunt insuficiente. Șeful IP Bălți: Polițiștii au nevoie de mai multe antrenamente

06 Mart. 2026, 16:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Mart. 2026, 16:24 // Societate //  Cătălina Boico

Polițiștii din municipiul Bălți au nevoie de mai multe antrenamente de tragere, întrucât câteva exerciții pe an fiind insuficiente pentru a menține un nivel optim de pregătire. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Ion Volontir, în cadrul emisiunii NordNews LIVE, difuzată marți, 3 martie.

Volontir a adăugat că este nevoie și de un tir modern, care să permită instruirea simultană a mai multor polițiști. În prezent, antrenamentele sunt organizate la centrul de instruire al Brigăzii nr. 1 „Infanterie Motorizată Moldova”, din motiv că  Inspectoratul de Poliție Bălți nu dispune de un poligon propriu.

 „Cu tragerile, noi stăm nu chiar la nivelul pe care l-am dori, dar oricum, câteva ori pe an, tragerile se efectuează. Încă o dată accentuez că nu la nivelul pe care noi l-am dorit. Nivelul optim ar fi ca fiecare angajat a poliției să tragă zilnic”, a declarat șeful IP Bălți.

Conform planului de achiziții publice, Inspectoratul General al Poliției va cheltui, în acest an, peste 185 de milioane de lei pentru diverse servicii de reparare și întreținere, inclusiv pentru automobile, echipamente de telecomunicații, birotică și alte necesități, potrivit sursei citate. Totodată, Ion Volontir a adăugat că unul dintre motivele pentru care antrenamentele sunt limitate este costul ridicat al organizării acestor exerciții.

„Inclusiv, iată și construcția direcției regionale ar presupune și construirea unui tir pentru situațiile respective. Ca exemplu, Inspectoratul de Poliție Edineț are tir în sediul inspectoratului. Deci, permite, cel puțin, angajatului cu arma personală să facă antrenamente. Asta este un lucru favorabil”, a declarat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit sursei citate, crearea Direcției Regionale de Poliție Nord face parte din reforma sistemului polițienesc, care prevede instituirea a trei direcții regionale: Nord, Centru și Sud. În municipiul Chișinău și în UTA Găgăuzia vor continua să funcționeze direcțiile teritoriale existente. De asemenea, reforma urmărește reducerea timpului de reacție al poliției cu cel puțin 15 minute, prin aplicarea principiului celei mai apropiate patrule, chiar dacă intervenția are loc într-un alt sector sau raion.

Astfel, până la implementarea noilor direcții regionale, inspectoratele teritoriale vor continua să activeze conform cadrului normativ actual. Reforma este planificată să fie implementată treptat, până în anul 2028, iar pentru serviciile de proiectare tehnică a sediului Direcției Regionale Nord sunt prevăzute aproape 3 milioane de lei din bugetul de stat, potrivit Planului de Achiziții al Inspectoratului General al Poliției (IGP) pentru anul 2026.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, aproape 6.000 de persoane au votat în cele șapte localități din Republica Moldova în care astăzi au loc alegeri locale noi și un referendum local.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, 5.960 de alegători și-au exercitat dreptul la vot. Dintre aceștia, 5.384 au participat la alegerile locale noi, rata de participare fiind de 32,61%. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 576 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 33,41%.

CEC anunță că procesul electoral se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Potrivit Codului electoral, alegerile locale noi și referendumul local sunt considerate valabile dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!