Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Scumpirea petrolului ar putea ridica costurile proiectelor de infrastructură rutieră din Republica Moldova

10 Mart. 2026, 07:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
10 Mart. 2026, 07:15 // Actualitate //  Ursu Ana

Scumpirea petrolului ar putea influența costurile proiectelor de infrastructură rutieră din Republica Moldova, deoarece multe materiale utilizate la construcția drumurilor, precum bitumul și motorina, sunt derivate din acest produs. Precizarea a  fost făcută de vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, la Radio Moldova.

Ministrul a mai precizat că, în funcție de evoluția prețurilor, autoritățile vor discuta cu finanțatorii internaționali, precum Banca Mondială și BERD, pentru a decide eventualele ajustări necesare.

Potrivit oficialului, deocamdată nu se ia în calcul renunțarea la proiectele de infrastructură, însă autoritățile analizează situația și au început discuții cu transportatorii și reprezentanții companiilor de drumuri pentru a evalua impactul majorării prețurilor.

„O să vorbim și o să vedem care sunt deciziile, pentru că azi prețul petrolului a depășit deja 100 de dolari și cred că derivatele din el urmează să fie scumpite și trebuie să vedem care sunt tendințele. Trebuie o analiză regională executată rapid”, a declarat Bolea.

În prezent, sunt în desfășurare lucrări la circa 54 de kilometri de drumuri începute în 2025, iar riscurile sunt mai mici pentru aceste proiecte deoarece materialele ar fi fost deja procurate. În schimb, creșterea prețurilor ar putea afecta proiectele noi, inclusiv cei aproximativ 210 kilometri de drumuri care urmează să fie scoase la licitație, printre care și centura orașului Cimișlia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.