Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Unde se repară drumurile în Chișinău pe 10 martie. Echipele municipale intervin în toate sectoarele capitalei

10 Mart. 2026, 11:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Mart. 2026, 11:31 // Actualitate //  Realitatea.md

De la primele ore ale dimineții, drumarii au început asfaltarea și repararea porțiunilor deteriorate ale carosabilului în toate sectoarele capitalei, anunță Primăria Chișinău.

 

În sectorul Centru, intervențiile au loc pe străzile Alexandr Pușkin, Ialoveni, Spicului și Mihai Eminescu.

În sectorul Buiucani, lucrările sunt desfășurate pe străzile Mesager, Bucuriei, Constituției și Mușatinilor.

Șoferii care circulă prin sectorul Râșcani pot întâlni echipe de drumari pe străzile Albișoara, Vasile Alecsandri, bulevardul Moscova, dar și pe străzile Alecu Russo și Eugen Doga.

În sectorul Botanica, intervențiile vizează mai multe artere importante, printre care bulevardul Dacia, pe tronsonul Aeroport – orașul Sângera, dar și străzile Grenoble, Burebista, Nicolae Titulescu și Drumul Băcioiului.

Lucrări sunt programate și în sectorul Ciocana, pe drumul L455 și pe strada Transnistriei.

Autoritățile municipale îi îndeamnă pe conducătorii auto să circule cu prudență în zonele unde sunt efectuate lucrări, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să manifeste răbdare în trafic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!