Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Popșoi s-a întâlnit la Bruxelles cu Kaja Kallas. Discuții despre aderarea Moldovei la UE și securitatea regională

11 Mart. 2026, 09:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Mart. 2026, 09:07 // Actualitate //  Realitatea.md

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas. Discuțiile au vizat următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și evoluțiile de securitate din regiune.

În cadrul întrevederii, șeful diplomației de la Chișinău a mulțumit pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în consolidarea rezilienței statului, inclusiv prin implementarea Parteneriatului de securitate și apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat la 21 mai 2024. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Republica Moldova este prima țară care a încheiat un astfel de parteneriat cu UE, modelul fiind aplicat ulterior și în relațiile cu alte opt state.

Totodată, Mihai Popșoi a evidențiat importanța asistenței oferite prin Instrumentul european pentru pace, care contribuie la modernizarea Armatei Naționale, inclusiv la sporirea siguranței spațiului aerian al Republicii Moldova. Oficialul a reiterat interesul țării noastre de a continua să beneficieze de sprijinul Uniunii Europene și în anii următori.

De asemenea, vicepremierul a reafirmat angajamentul țării noastre de a se alinia la Politica Externă și de Securitate Comună a Uniunii Europene.

„Sprijinul Uniunii Europene ne ajută să devenim mai puternici și mai rezilienți în fața provocărilor actuale și contribuie la menținerea ritmului procesului de integrare. Țara noastră își merită locul în familia europeană și își consolidează treptat capacitățile pentru a contribui activ la securitatea europeană.

Alături de partenerii noștri, construim o Moldovă mai sigură și mai prosperă”, a declarat Popșoi.

La rândul său, Înaltul reprezentant al UE, Kaja Kallas, a apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul său european și a reiterat sprijinul pentru consolidarea cooperării în domeniul securității și apărării, în vederea sporirii rezilienței statului și a siguranței cetățenilor.

Reamintim că ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, se află în perioada 10–11 martie la Bruxelles, unde are programate mai multe întrevederi cu oficiali europeni și euroatlantici.

Șeful diplomației de la Chișinău urmează să aibă o întrevedere la Cartierul General al NATO cu secretarul general al Alianței, Mark Rutte, și să participe la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic în formatul 32 de aliați plus Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!