Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

„Am citit investigația”: Igor Grosu comentează articolul despre „afacerile imobiliare” ale deputatului PAS Nicolae Botgros

12 Mart. 2026, 14:08
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Mart. 2026, 14:08 // Politica //  Realitatea.md

„Am citit investigația” – astfel a comentat speakerul Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, articolul apărut în presă despre proiectul imobiliar legat de deputatul PAS, Nicolae Botgros. Grosu a declarat că a discutat cu Botgros și i-a sugerat să ofere explicații publice pe marginea subiectului.

„Eu am citit investigația și l-am rugat pe domnul Botgros să comunice, să vină în fața voastră și să comunice la acest subiect, pentru că e corect să răspundă și să dea informații, răspunsuri exhaustive pe acest subiect”, a spus liderul PAS.

Întrebat de jurnaliști dacă subiectul ar putea afecta imaginea partidului, Grosu a admis că orice situație care rămâne fără explicații poate avea un impact asupra formațiunii.

„Orice subiect care rămâne neclarificat afectează imaginea partidului”, a declarat acesta.

Declarațiile vin după investigația Rise Moldova care arată că Asociația cultural-artistică „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros, a primit în 2007 de la Guvern un teren de aproape 30 de ari pentru construcția unui Centru internațional folcloric. Ulterior, proiectul s-a transformat într-un complex rezidențial, în care au apărut mai multe blocuri de locuințe.

Potrivit investigației, în 2021, anul în care au avut loc majoritatea tranzacțiilor imobiliare din complex, Asociația „Lăutarii” a raportat venituri de aproximativ 11 milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nicolae Botgros, prima reacție la investigația Rise: informațiile sunt „un pic exagerate”

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:48 // Slider //  Daniela Baranovschi

Două baloane de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 7 noiembrie. Unul a fost observat în raionul Drochia, iar celălalt a intrat din direcția Ucrainei și a traversat o parte din raionul Soroca, anunță Ministerul Apărării.

Primul caz a fost înregistrat la ora 09:15, în apropierea localității Moșeni, raionul Drochia. Aerostatul a traversat zona timp de aproximativ șapte minute și a părăsit spațiul aerian al țării în apropierea satului Elizavetovca.

Al doilea obiect a fost detectat la ora 10:35, când a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Vinița, Ucraina, spre satul Trifăuți, raionul Soroca. Un minut mai târziu, acesta a părăsit teritoriul țării în apropierea localității Ruslanovca, din același raion.

Centrul Operații Aeriene monitorizează în continuare spațiul aerian, în coordonare cu instituțiile responsabile și partenerii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!