Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Rusia a atacat regiunea Kiev cu rachete și drone: 4 morți, 15 răniți și pagube semnificative

14 Mart. 2026, 10:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
14 Mart. 2026, 10:55 // Actualitate //  Cătălina Boico

Patru persoane au decedat, iar 15 au fost rănite în urma bombardamentului lansat sâmbătă, 14 martie, de Rusia asupra regiunii Kiev. Rușii au folosit rachete și drone, provocând distrugeri în mai multe zone.

De asemenea, au fost afectate locuințe, instituții de învățământ, întreprinderi și obiective de infrastructură critică. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în raioanele Obuhiv și Brovari, transmite UNIAN. Agresorul a lansat în total 498 de atacuri aeriene.

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat că, în prezent, în regiunile Kiev, Sumî, Harkov, Dnipro și Nikolaev, se desfășoară operațiuni de lichidare a consecințelor atacului masiv, fiind implicate toate serviciile necesare. Președintele ucrainean a transmis condoleanțe tuturor rudelor și apropiaților victimelor.

„În această noapte, rușii au folosit aproximativ 430 de drone de diferite tipuri și un număr semnificativ de rachete. Doar 13 dintre ele au fost rachete balistice, iar numărul total al rachetelor în acest atac a fost de 68. Potrivit datelor preliminare, 58 dintre ele au fost doborâte de sistemul nostru de apărare antiaeriană.

Fiecare astfel de noapte cu atacuri rusești reprezintă un memento pentru toți partenerii noștri că sistemele de apărare antiaeriană și rachetele pentru acestea sunt o necesitate zilnică. Fiecare acord pentru livrarea de rachete nu poate aștepta – totul trebuie realizat cât mai repede posibil”, a declarat Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:14 // Societate //  Valentina Buza

Odată cu răcirea vremii, tot mai mulți moldoveni aleg să-și încălzească locuințele cu ajutorul caloriferelor electrice, convectoarelor, aerotermelor și al altor dispozitive de încălzire. În acest context, Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor vine cu o serie de recomandări pentru ca oamenii să evite produsele neconforme și riscurile de incendiu sau electrocutare.

Specialiștii recomandă procurarea aparatelor doar din surse sigure și evitarea produselor care nu au un producător identificabil, documente sau informații clare despre caracteristicile tehnice.

De asemenea, consumatorii sunt îndemnați să verifice marcajele de conformitate, instrucțiunile de utilizare și puterea aparatului, exprimată în wați. Potrivit Centrului, un preț redus la cumpărare nu înseamnă neapărat și costuri mici de utilizare, întrucât dispozitivele cu un consum ridicat pot genera cheltuieli suplimentare.

Pentru o utilizare în siguranță, sunt recomandate modelele dotate cu protecție împotriva supraîncălzirii și funcție de oprire automată în cazul răsturnării, acolo unde este cazul.

Totodată, cumpărătorii trebuie să solicite bonul fiscal și informații despre garanție, documente necesare în cazul în care produsul se dovedește a fi neconform.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reprezentanții Centrului atrag atenția și asupra regulilor de utilizare: aparatele de încălzire nu trebuie acoperite sau amplasate în apropierea materialelor inflamabile. De asemenea, încălzitoarele electrice puternice nu trebuie conectate la prelungitoare sau prize multiple.

Potrivit specialiștilor, dispozitivele neconforme sau utilizate incorect pot provoca incendii, electrocutări și pagube materiale.