Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ambasadorul României la Chișinău: Bucureștiul a intervenit rapid pentru a sprijini Moldova cu energie și apă potabilă

24 Mart. 2026, 18:05
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2026, 18:05 // Politica //  Realitatea.md

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a declarat că România a intervenit prompt în ultimele 24 de ore pentru a sprijini cetățenii Republicii Moldova, în contextul efectelor generate de atacurile rusești asupra infrastructurii din Ucraina. Potrivit diplomatului, acțiunile au vizat două domenii esențiale – asigurarea cu energie electrică și apă potabilă – după ce linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost scoasă din funcțiune în urma bombardamentelor. Această linie asigura o parte importantă din energia livrată din România și Uniunea Europeană.

„Am intervenit pentru stabilitatea sistemului energetic al Republicii Moldova, astfel încât fiecare cetățean să aibă lumină în casă”, a subliniat ambasadorul într-o postare pe Facebook.

Cristian-Leon Țurcanu a precizat că au fost activate cele patru linii electrice de 110 kV cu România, pregătite încă din 2025, care și-au demonstrat eficiența inclusiv în timpul blackoutului parțial din 31 ianuarie 2026. În opinia sa, reacția rapidă a autorităților române a asigurat continuitate și siguranță pentru populație, într-un context în care energia este folosită ca instrument de presiune.

Totodată, oficialul a menționat că România a oferit sprijin și în gestionarea riscurilor legate de poluarea râului Nistru, care a afectat accesul la apă potabilă pentru mai multe comunități. Intervenția a inclus expertiză, echipamente și soluții tehnice pentru monitorizarea și limitarea contaminării. Ambasadorul a subliniat că efectele acțiunilor Rusiei se resimt direct în viața de zi cu zi a moldovenilor, de la accesul la energie și căldură până la apă sigură.

„În fața acestor provocări, România este solidară și demonstrează prin fapte că intervine rapid și eficient atunci când este nevoie”, a conchis Cristian-Leon Țurcanu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 11:15 // Slider //  Victoria Laur

UE va adopta un mesaj clar și unificat privind pacea în Ucraina, anunță Antonio Costa. Președintele Consiliului UE a a luat act de avertizarea prim-ministrei italiene Giorgia Meloni și a acceptat să includă pe reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană subiectul. Oficialii vor discuta la Dublin, pe 13 noiembrie.

Inițial, agenda era dedicată doar problemelor referitoare la inteligența artificială, scrie Agerpres. Costa a apreciat viziunea șefei Guvernului de la Roma, care consideră că „Uniunea Europeană trebuie să participe în mod adecvat la dezbaterile care definesc securitatea Europei și viitorul Ucrainei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Este adevărat că interesele Uniunii Europene trebuie să fie reprezentate de instituțiile sale, conform tratatelor. După cum știți, am ridicat această chestiune de mai multe ori în conversațiile noastre dintre lideri. Sunt convins că interesul nostru comun este să ne asigurăm că Uniunea Europeană contribuie în mod eficient la o pace justă, durabilă și sustenabilă în strânsă cooperare cu Ucraina și ceilalți parteneri ai noștri”, a declarat Costa, menționând că problema va fi analizată în profunzime.

Amintim că, joi, Georgia Meloni, a criticat abordarea necoordonată a UE în privința negocierilor de pace cu Rusia și a cerut intervenții, pentru ca statele membre să nu rămână în afara dialogului.