Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Prima conferință de presă după marele câștig: ce a transmis Peter Magyar în fața a zeci de jurnaliști

13 Apr. 2026, 18:01
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Apr. 2026, 18:01 // În Lume //  Realitatea.md

Prima conferință de presă a avut loc după ce liderul partidului de opoziție Tisza, Peter Magyar, a câștigat alegerile parlamentare din Ungaria, acesta declarând că țara „nu a votat doar pentru o schimbare de guvern, ci pentru o schimbare de regim”, transmite The Guardian.

În fața presei, Magyar a insistat că votul are o semnificație mult mai profundă decât o simplă alternanță politică.

„Nu este doar o schimbare de guvern, ci o schimbare de regim”, a spus el, subliniind că noul executiv își va asuma responsabilitatea pentru eventualele greșeli.

„Țara noastră nu va mai fi o țară fără consecințe”, a conchis liderul.

Totodată, liderul Tisza a afirmat că rezultatul alegerilor reflectă o decizie clară a electoratului privind direcția țării.

„Electoratul a decis clar că Ungaria trebuie să rămână ferm ancorată în Uniunea Europeană, indiferent de direcția în care fostul guvern încerca să o ducă”, a declarat Magyar.

Acesta a adăugat că, deși Uniunea Europeană este „o organizație birocratică, complicată, orientată spre compromisur”, „se pot găsi compromisuri” care să funcționeze pentru Ungaria.

În același timp, Magyar a criticat abordarea conflictuală față de Bruxelles.

„Sunt sigur că vom avea dezbateri… dar nu mergem acolo să ne certăm de dragul conflictului, ca apoi să scriem pe panouri că Bruxelles-ul este rău și trebuie oprit”, a transmis liderul opoziției.

Magyar a subliniat că se așteaptă la o tranziție „rapidă și scurtă” a puterii și i-a cerut președintelui Ungariei, Tamas Sulyok, să convoace Parlamentul cât mai curând.

„Președintele trebuie să convoace noul Parlament în maximum 30 de zile de la alegeri. Nu ar trebui să aștepte până pe 12 mai, poate chiar 5 mai”, a spus acesta, solicitând totodată să fie desemnat pentru formarea guvernului.

În același context, liderul Tisza, Peter Magyar, a anunțat intenția de modificare a Constituției, astfel încât mandatul oricărui prim-ministru să fie limitat la două mandate, ceea ce ar însemna maximum opt ani în funcție. O asemenea regulă ar urma să fie aplicată și retroactiv, ceea ce i-ar interzice, în mod efectiv, lui Viktor Orban să mai revină în funcția de premier.

„Vom face tot ce ține de noi pentru a restabili democrația și pentru a readuce mecanismele de control și echilibru”, a spus Magyar.

În acest sens, Peter a cerut și demisia președintelui Tamas Sulyok, pe care l-a numit „o marionetă” a lui Viktor Orban.

„A fost numit ca să semneze orice, fiecare document care îi este pus în față – fie că e vorba de meniu, de Constituție sau de legi – așa că nu avem nevoie de astfel de oameni. Pentru mine, el nu este președintele”, a afirmat acesta.

Referindu-se la relațiile externe, Magyar a declarat că își dorește relații „pragmatice” cu Rusia, în condițiile dependenței energetice a Ungariei.

„Rusia va fi acolo, Ungaria va fi aici. Dar vom încerca să diversificăm”, a menționat el, precizând că acest lucru nu înseamnă o ruptură totală.

De asemenea, Peter Magyar a afirmat că i-ar transmite președintelui rus, Vladimir Putin, să oprească războiul din Ucraina, deși nu se așteaptă ca acesta să țină cont de acest apel, exprimându-și însă speranța că conflictul se va încheia în viitorul apropiat.

Magyar a mulțumit Chinei și Rusiei pentru acceptarea rezultatului alegerilor, subliniind că acestea sunt „deschise unei cooperări pragmatice”.

La rândul său, Kremlinul a reacționat prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

 „Așteptăm cu interes continuarea angajamentului nostru extrem de pragmatic cu noua conducere a Ungariei. Am luat notă de declarația lui Magyar privind disponibilitatea sa de a se angaja într-un dialog. Desigur, acest lucru va fi benefic atât pentru Moscova, cât și pentru Budapesta”, subliniat Peskov.

În paralel, liderul Tisza a declarat că Ungaria „susține pacea” și a criticat accentul pus de fostul guvern pe politica externă.

„În Ungaria, nimeni nu vrea război. Ungaria susține pacea. Guvernul Tisza va fi un guvern al păcii”, a precizat Magyar.

Concomitet, Peter Magyar l-a criticat pe Viktor Orban pentru că s-a concentrat pe dosare externe, precum Rusia, Ucraina, Statele Unite sau Iran, în detrimentul problemelor interne.

„A vorbit despre orice, mai puțin despre problemele care îi afectează pe maghiari, iar oamenii au spus nu la toate acestea”, a afirmat Magyar, adăugând: „Istoria noastră nu se scrie la Bruxelles sau la Washington, ci pe străzile și în piețele Ungariei”.

În ceea ce privește energia, Magyar a subliniat necesitatea diversificării surselor, dar și menținerea unor relații pragmatice. El a declarat că speră ca războiul din Ucraina să se încheie curând și că, ulterior, Europa ar putea ridica sancțiunile.

„Înțeleg aspectele morale și principiile și voi proteja drepturile omului cât de mult posibil… dar să nu ne împușcăm singuri în picior”, a susținut acesta.

Referitor la sprijinul pentru Ucraina, Magyar a evidențiat că susține acordul privind pachetul de 90 de miliarde de euro, dar a subliniat că Ungaria ar trebui să păstreze opțiunea de a nu contribui financiar, invocând dificultățile economice.

„Neprimindu-le, nu le-am putut folosi pentru a ne îmbunătăți economia, astfel că nu ne putem permite să contractăm și mai multe împrumuturi”, a remarcat liderul opoziției.

În ceea ce privește aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, liderul Tisza a afirmat că nu susține o procedură accelerată.

„Ar fi imposibil ca o țară aflată în război să fie primită în Uniunea Europeană”, a precizat acesta, adăugând că toate statele candidate trebuie să urmeze același proces și că ar dori organizarea unui referendum în Ungaria, menționând că nu vede acest lucru posibil „în următorii zece ani”.

Referindu-se la relația cu Statele Unite, Magyar a precizat că acestea rămân „un partener foarte important” pentru Ungaria, însă nu intenționează să îl contacteze pe Donald Trump, subliniind că viitorul guvern va fi deschis dialogului dacă va exista o inițiativă din partea Washingtonului.

În cele din urmă, acesta a menționat că aniversarea a 70 de ani de la Revoluția din 1956 ar putea reprezenta un moment potrivit pentru invitarea liderilor internaționali la Budapesta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Budapesta pentru a celebra victoria împotriva lui Viktor Orban

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!