Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

MAN a protestat în fața Guvernului împotriva creșterii prețurilor și reformei teritoriale. Reacție: Înțelegem temerile

17 Apr. 2026, 11:45
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
17 Apr. 2026, 11:45 // Politica //  Realitatea.md

Membrii și simpatizanții Mișcării Alternativa Națională (MAN) au protestat în fața Guvernului. Manifestanții au criticat creșterea prețurilor și reforma administrativ-teritorială demarată de către autoritățile publice centrale.

La eveniment au fost prezente circa 100 de persoane, conform organizatorilor. Acestea au adresat mesaje guvernării și au menționat că „puterea lasă cetățenii singuri în fața unui val de scumpiri în lanț, fără sprijin din partea statului”.

„Protestatarii au subliniat că costurile cresc în toate domeniile esențiale iar statul nu intervine pentru a rupe acest lanț. Un mesaj central al acțiunii a vizat faptul că cetățeanul rămâne „ultima verigă” a acestui sistem – singurul care nu poate transfera mai departe costurile și care ajunge să suporte integral impactul scumpirilor.

În cadrul acțiunii, reprezentanții MAN au criticat dur reforma administrativ-teritorială promovată de guvernarea PAS, calificând-o drept un atac direct asupra administrației publice locale. Potrivit acestora, amalgamarea localităților nu are scopul de a ajuta comunitățile, ci de a elimina din viața publică primarii incomozi și a concentra puterea PAS-ului în teritoriu.

Reprezentanții MAN susțin că, prin această reformă, guvernarea urmărește să redeseneze harta administrativă astfel încât în localități să rămână doar primari loiali PAS, transformați în executanți ai deciziilor venite de la centru, în detrimentul autonomiei locale și al intereselor cetățenilor”, transmite serviciul de presă al formațiunii.

Protestatarii au cerut limitarea efectului scumpirilor, protejarea cetățenilor, sprijinirea sectoarelor afectare și modificări în procesul de reformare a administrației publice locale. Totodată, reprezentanții MAN au menționat că vor desfășura și alte acțiuni similare.

Daniela Crudu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, a declarat jurnaliștilor că membrii cabinetului de miniștri susțin orice formă de protest, „atât timp cât este una constructivă și pașnică”. Oficiala a mai spus că problemele satelor nu sunt generate de reformă, ci reprezintă motivele pentru care a fost demarat procesul.

„Este important să spunem lucrurilor pe nume: problemele despre care se vorbește astăzi – sate depopulate, servicii slabe, lipsa medicilor sau a investițiilor – nu sunt generate de reformă, ci sunt exact motivele pentru care această reformă este necesară.

Realitatea este că sute de primării nu au capacitatea să ofere servicii de bază și depind aproape integral de bugetul de stat. Dacă nu intervenim, satele nu se salvează singure, ci vor pierde în continuare oameni și oportunități.
Reforma nu înseamnă „lichidarea satelor”, ci crearea unor comunități mai puternice, cu resurse reale, servicii mai bune și șanse de dezvoltare.

Înțelegem temerile oamenilor și tocmai de aceea procesul va continua cu dialog și explicații. Dar este esențial să nu blocăm schimbările de care localitățile au nevoie pentru a supraviețui și a se dezvolta”, a transmis purtătoarea de cuvânt.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:09 // Slider //  Victoria Laur

Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie reorganizat și absorbit de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Prevederea se conține în nota informativă a unui proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de deputatul Virgiliu Pâslariuc.

Inițiativa prevede modificarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind Fondul național al culturii. Astfel, referințele la Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie înlocuite cu cele la Centrul Național de Cultură Tradițională, iar atribuțiile privind identificarea, documentarea, cercetarea și expertizarea științifică a patrimoniului cultural imaterial și etnografic vor fi reglementate în mod corespunzător.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform autorului, reorganizarea este motivată de faptul că activitatea Institutului Patrimoniului Cultural ține în principal de domeniul cercetării, aflat în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării. Deși Ministerul Culturii exercită calitatea de fondator al institutului, finanțarea acestuia este asigurată prin intermediul Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, absorbția de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” ar urma să integreze activitatea de cercetare într-un cadru instituțional corespunzător profilului său, se arată în nota informativă a proiectului.

Inițiativa urmărește consolidarea sistemului național de cercetare și inovare în domeniul patrimoniului cultural, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale, financiare și administrative, transmite IPN.

Pentru anul 2026, bugetul aprobat inițial pentru Institutul Patrimoniului Cultural a fost de 11,68 milioane de lei, fiind majorat ulterior la 11,89 milioane de lei. Până la elaborarea notei de fundamentare, instituția cheltuise 7,61 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 64% din resursele financiare precizate.