Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

Incident grav într-o unitate militară din Cahul: Un minor de 16 ani și-a pierdut viața

10 Mai 2026, 18:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
10 Mai 2026, 18:07 // Actualitate //  Ana Panaguța

Un minor de 16 ani a murit în urma unui incident produs pe teritoriul unei unități militare din municipiul Cahul. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, cazul a avut loc în jurul orei 13:30, după ce un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în prezența mai multor persoane, inclusiv a unui minor aflat în vizită.

În urma unei împușcături, preliminar accidentale, un militar în termen de 18 ani a fost rănit și transportat la spital. Starea acestuia este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Minorul de 16 ani a suferit un șoc sever și și-a pierdut cunoștința imediat după incident. Deși medicii au încercat să-l resusciteze, acesta a decedat la scurt timp după internare, cauza preliminară fiind un stop cardiac.

Arma a fost ridicată pentru expertiză, iar oamenii legii, împreună cu procurorii, continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 09:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
21 Aug. 2026, 09:39 // Slider //  Vlada Ciorici

Depozitul de muniții de la Cobasna, din regiunea transnistreană, va fi subiectul unei evaluări prezentate vineri, 21 august, de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Agenția Informații Militare (AIM) a Ministerului Apărării.

Instituțiile vor prezenta principalele concluzii ale raportului comun „Cobasna: Separarea unui Mit de Realitate”, inclusiv date despre stocurile de muniții, infrastructura depozitului și riscurile asociate acestuia.

La conferința de presă, directorul SIS, Alexandru Musteața, și directorul AIM, Radu Cîșleanu, vor prezenta evaluarea tehnică și de securitate a depozitului de la Cobasna. Potrivit SIS, raportul analizează particularitățile infrastructurii de depozitare, scenariile de risc identificate și măsurile recomandate pentru gestionarea acestora.

Oficialii vor oferi și clarificări privind scenariile vehiculate în spațiul public referitoare la amploarea și eventualele consecințe ale unui incident la depozitul de muniții.

Conferința de presă va avea loc vineri, 21 august, la ora 11:00, la sediul SIS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conferința va fi transmisă în direct pe RLIVE.MD și Realitatea TV.